În ciuda sclipiciului adus de tehnologie şi fashion, imediat se simte cine a fost crescut de un bunicuţ care ar fi turnat dezinteresat la Securitate, doar pentru că vecinul are un ficus mai verde.
Când eram copil, golanii din Brăila ţipau la scenele de sărut din filme: pensionariiiiiii cu faţaaa la pereteeee! Acum scriu direct pe Facebook, probabil. Pensionariiiii cu faţa la waaaall! Primăvara asta timidă m-a adus faţă în faţă cu foarte mulţi bătrănei scoşi din minţi. În trafic, mulţi dintre ei, pe stradă, prin locuri publice, un fel de campanie subliminală pentru Distonocalm. Încă din copilărie am avut dubii legate de înţelepciunea care te învăluie, sanki, odată cu vârsta.
Mai toţi pensionarii de bloc erau preocupaţi de prigonirea copiilor care se jucau. O parte din aceste întâmplări privite cu o oarecare indulgenţă de populaţia adultă putea face parte din categoria tentativă de omor. Cum ar fi nişte fugăreli cu toporul în jurul blocului. Mă gândeam că o fi fost de la comunism şi de la diverse boli de nervi şi că ar fi trebuit să se mai calmeze lumea.
Acum diverşi deştepţi se uită cu oroare la violenţa din desenele animate, din filme şi jocuri. Puţini sunt conştienţi, însă, de antrenamentele secrete pe care viitorii mitocani le fac cu bunicuţii lor, care erau să-mi spargă de patru ori în ultima săptămână geamul portierei, apărând locurile de parcare ale puilor. A, nu vă faceţi iluzii, nu erau foşti militari, ci bătrânele cu părul nins şi prea multă energie de la gama Activia, probabil.
Nu e zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu fiu îmbrâncit, înjurat cu spume la gură, claxonat şi distras de la puţina voie bună pe care o poţi cultiva în trafic de câte un domn cărunt care, după ce face apoplexie, are grijă de nepoţei şi îi învaţă să ocrotească animalele. Poate că apariţia organizaţiei Salvaţi copiii de bunicii tâmpiţi şi răi nu ar trebui să rămână doar o utopie născută dintrun joc de cuvinte. Sau măcar ar trebui inventat un vaccin care să preîntîmpine transmiterea la generaţiile noi a acestui virus născut de răutatea, meschinăria şi restul defectelor grave de umanitate cultivate de comunism. În ciuda sclipiciului adus de tehnologie şi fashion, imediat se simte cine a fost crescut de un bunicuţ care ar fi turnat dezinteresat la Securitate, doar pentru că vecinul are un ficus mai verde. Iar defectele astea, sufocate un pic de lipsa de oportunităţi în materie de poliţie politică, lagăre, canalul Dunăre-Marea Roşie, trec nestingherite în viaţa utilizatorilor de smartphones şi maşini care îşi opresc motorul la semafor din iubire de planetă.
De altfel, totul se transmite în direct la televizor, în ştirile cu oameni care adună zahăr de pe jos, pentru de dimineaţă, în defilările de soacre cu freză de pechinez, care au ales să se certe în altă parte decât pe scara blocului, în capotul cu flori.
De fapt, trăim într-un remake după "Alien", în care monstrul apare zâmbind în reclamele pentru adeziv de proteză. Există şi o parte bună în asta, pentru că putem bănui cam de unde vine răul. Prin comparaţie, o bună parte din bătrânii care au fost crescuţi de bătrâni de dinainte de Dej pot să demonstreze că o dulceaţă de trandafiri, un pahar cu apă rece şi o privire zâmbitoare, alături de eleganţa lor - cam ceremonioasă pentru cei grăbiţi - sunt acel missing link care desparte speciile.
În rest, e OK să le daţi din când în când o banană, când se enervează.
Recomandările noastre
