Daniel Zamfir, senator PSD, a inițiat un proiect de lege ce are drept scop extinderea dării în plată pentru cetățenii României care au credite prin programul Prima Casă. Astfel, băncile ar urma să fie obligate să nu mai practice supraîndatorarea, pentru a fi evitată executarea silită. Senatorul PSD are un mesaj și pentru bancherii români, posibil nemulțumiți de inițiativa sa.
Senatorul PSD Daniel Zamfir a propus o inițiativă legislativă, care va veni în sprijinul celor care au contractat credite pentru programul Prima Casă, asta dacă Parlamentul va decide să o aprobe.
Legea dării în plată, modificată de senatorul Daniel Zamfir
„Dragi bancheri, sper că nu mai veniti cu argumentele alea penibile ca e vreun risc sistemic daca facem dreptate și celor cu Prima Casă! Ați ruinat suficiente familii și ați curmat multe destine și puteți înțelege că nu mai merge așa!”, a scris pe Facebook, Daniel Catalin Zamfir.
Miercuri, 20 iulie 2022, senatorul Daniel Zamfir a transmis faptul că proiectul ar urma să fie depus abia pe 1 septembrie 2022 la Senat, dorind să modifice Legea nr. 77/2016, mai exact eliminarea prevederii care stipulează că actul normativ nu poate fi aplicat și împrumuturilor contractate prin Prima Casa, adică darea în plata a bunurilor imobile, pentru stingerii obligațiilor rezultate din credite.
„Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul Prima casă, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009”, arată textul legii în vigoare.
Proiectul senatorului PSD, susținut de Marcel Ciolacu
Senatorul Daniel Zamfir a transmis faptul că are încredere că PSD va susține inițiativa sa privind darea în plată, având în vedere și faptul că Marcel Ciolacu, liderul formațiunii politice, a susținut proiectele de lege referitoare la plafonarea dobânzilor și recuperarea de creanțe.
„Proiectul de lege privind darea în plata la Prima Casă este gata deja. Acum, la sfârșitul lunii august, urmează să avem reuniunea grupurilor parlamentare PSD din Camera Deputaților și Senat, în care urmează să le prezint colegilor proiectul. Am încredere că toți colegii din PSD vor susține această inițiativa, pentru că este o măsură dreapta pentru oameni – nu văd de ce n-ar trebui să fie adoptată.
Florin Cîțu, vizat de criticile senatorului PSD
Nu același lucru l-a spus senatorul PSD și despre fostul lider PNL Florin Cîțu, despre care spune că a blocat proiectele legislative de acest tip, în mod constant.
N-am nicio îndoială că președintele partidului și colegii o vor susține, mai ales că Marcel Ciolacu a semnat pentru proiectele de legi privind plafonarea dobânzilor și recuperarea de creanțe – proiecte care au fost sabotate constant câtă vreme a fost Florin Citu președinte la PNL. Acum, când nu mai e Cîțu, sper să treacă toate: și plafonarea dobânzilor, și darea în plata la Prima Casă, și proiectul cu recuperatorii de creanțe. După ce voi obține aprobarea colegilor din PSD, urmează că proiectul să între în discuția întregii coaliții”, a transmis senatorul PSD Daniel Zamfir, conform Luba.ro.