Senatorul cu lingouri. Eugen Nazare Țapu a investit sute de mii de lei în aur

Lingourile de aur au fost scoase la vânzare la cel mai mare lanț de magazine din Coreea de Sud. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Eugen Nazare Țapu a investit sute de mii de lei în lingouri de aur. Vorbim despre lingouri care cântăresc un kilogram, potrivit declarației lui de avere.

Senatorul Eugen Nazare Țapu a investit banii în aur, împrumuturi și bijuterii. Are și câteva terenuri și case, dar nu excelează în domeniu imobiliar. Are un teren intravilan pe care l-a cumpărat cu soția. Terenul are 1231 de metri pătrați și se află în județul Neamț. De asemenea a mai moștenit 3/8 dintr-un teren de 6825 de metri pătrați din Bacău.

Senatorul a mai primit moștenire tot 3/8 dintr-un alt teren de 4900 de metri pătrați. Acesta deține alături de soție o casă de 372 de metri pătrați. Și de asemenea a moștenit 3/16 dintr-o altă casă de 120 de metri pătrați. Eugen Țapu Nazare are la categoria mașini un BMW și un Volkswagen, ambele pe numele său.

Eugen Nazare, bijuterii și ceasuri de mii de euro

Dar adevăratele investiții, senatorul le-a făcut în altceva. Vorbim despre mai multe lingouri de aur de câte un kilogram. Contravaloarea acestora este de 293.180 de mii de lei. De asemenea alesul a investit și în ceasuri și bijuterii.

Mai exact are obiecte de acest gen în valoare de 15.000 de euro. Senatorul are și un depozit în valoare de 21.000 de lei. Și mai are și bani împrumutați unei persoane fizice. Alesul a decis să își împrumute o cunoștință cu suma de 700.000 de lei, fără să fie stipulată data la care aceasta îi va returna împrumutul.

sursa foto: EVZ

Soția câștigă aproape la fel de bine ca el

La capitolul venituri, senatorul are trecută indemnizația anuală în valoare de 142.013 lei. De asemenea venituri face și soția, dar mult mai mici. Vorbim despre un salariu anual de 55.461 de lei pe care aceasta îl încasează de la o instituție de stat din județul Roman.

Cu toate acestea, nu este singurul venit pe care ea îl are. Țapu Nazare Cătălina mai încasează și dividende de la o firmă, acestea fiind în valoare de 70.000 de lei. De asemenea mai are și tichete de vacanță de 1305 lei.