SEMNELE care indică PREGĂTIRILE Rusiei pentru INVAZIA MOLDOVEI, după modelul aplicat în Ucraina. OPERAŢIUNEA CEAŢA

Mişcări de trupe ruseşti la Nistru. Acesta este subiectul care preocupă presa internaţională, care a tras semnale de alarmă legate de o invazie a Republicii Moldova după modelul aplicat recent în Ucraina.

Conform dw.com, care a citat postul francez de televiziune „Canal+”,  „Moldova este următoarea țintă a lui Putin”. Jurnaliștii francezi au indicat că în Republica Moldova – ţară considerată de aceştia foarte săracă şi coruptă – au fost create condițiile ideale pentru un nou război-hibrid.

Astfel, ar exista două tabere: o parte care îşi doreşte integrarea în UE şi alta nostalgică după fosta URSS. Viitorul conflict ar putea porni din Chişinău, „orășel al victoriei”. „Oficial, aceștia protestează împotriva corupției, dar e straniu că toți vorbesc rusește, Putin este idolul lor și susțin în unison că în URSS era mai bine”, au constatat jurnaliștii francezi în legătură cu protestatarii pro-ruși dislocați între Președinție și Parlament.

Şi postul moldovenesc de televiziune „Realitatea TV” susține că are „acte și scheme” din care reiese că aeroportul din Tiraspol a fost reamenajat într-un aerodrom complet militarizat. În cazul unui conflict armat între cele două maluri ale Nistrului, această mutare i-ar permite Rusiei să poată disloca mai multe trupe în regiune. De altfel, încă din 2012, autoritățile ruse anunțau că au început lucrările de renovare a pistei aeroportului din Tiraspol. Oficialii ruşi motivau la acea vreme că au demarat lucrările pentru a evacua opt elicoptere vechi ale fostei armate a 14-a a URSS.

Totodată, se pare că în zona aerodromului din Tiraspol ar fi fost construit un „orășel militar” unde sunt dislocate mai multe grupuri operative ale armatei ruse, informaţii care încă nu au fost comentate de autoritățile de la Chișinău.

Jurnaliştii din Moldova au mai precizat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi fost deja informat despre situația de la aerodromul din Tiraspol la ședința Consiliului Suprem de Securitate din data de 22 ianuarie 2016. Tot atunci, Putin ar fi fost înştiinţat că „toate pregătirile pentru operațiunea Tuman (n.r. - Ceața) au fost definitivate”.