Semnal de la Cotroceni, interpretat de USR: Negocierile pentru premier continuă și ar putea urma noi consultări

Semnal de la Cotroceni, interpretat de USR: Negocierile pentru premier continuă și ar putea urma noi consultăriSursa: Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan a lăsat să se înțeleagă că va convoca o nouă rundă de discuții cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui premier, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, după consultările de la Palatul Cotroceni, că . Întâlnirea a avut loc în contextul negocierilor pentru formarea unui nou Guvern, după căderea Cabinetului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.

Petrișor Peiu: „A dat de înțeles că va mai fi o rundă de consultări”

După întâlnirea delegației AUR cu șeful statului, Petrișor Peiu a afirmat că președintele României ar urma să continue discuțiile cu formațiunile parlamentare.

„A dat de înțeles că va mai fi o rundă de consultări (…) cred că toate partidele (cine va fi invitat la discuții n.r.), nu ne-a spus intențiile domniei sale”, a spus Petrișor Peiu.

Acesta a făcut parte din delegația AUR prezentă luni la Palatul Cotroceni, alături de George Simion și Dan Dungaciu.

George Simion: „Am cerut mandat pentru formarea noii guvernări”

La finalul consultărilor, liderul AUR a afirmat că partidul își asumă participarea la guvernare și gestionarea actualei crize politice și economice.

„Suntem al doilea partid politic și de departe primul în simpatiile românilor. Astăzi, am cerut mandat pentru formarea noii guvernări”, a declarat George Simion, după discuțiile de la Cotroceni. „Ne asumăm intrarea la guvernare și scoaterea României din criză. Acestea sunt motivele pentru care am depus moțiunea“, a continuat liderul AUR.

George Simion

George Simion. Sursă foto: captură video

AUR vorbește despre alegeri anticipate

George Simion a afirmat că AUR va încerca să construiască o majoritate parlamentară pentru susținerea viitorului Executiv, însă a invocat și posibilitatea organizării de alegeri anticipate.

„Noi nu suntem vinovați nici pentru criza economică, nici pentru criza politică. Însă pe umerii noștri atârnă o responsabilitate grea, e timpul să lăsăm la o parte divergențele și să fim parte a soluțiilor. Asta așteaptă românii nu continuarea unei crize politice care costă din ce în ce mai mult“, a declarat președintele AUR.

Liderul formațiunii a susținut că, în lipsa unei majorități parlamentare, soluția ar trebui să fie întoarcerea la vot.

„Facem un apel la români să ne sprijine și dacă în actuala arhitectură a Parlamentului nu vom găsi majoritatea necesară să ne întoarcem înapoi la popor. E mai de dorit o soluție democratică, decât o soluție de laborator care nu face decât să adâncească criza”, a spus George Simion.

Sondajul INSCOP menține AUR pe primul loc

Potrivit unui sondaj INSCOP publicat luni, după adoptarea moțiunii de cenzură, AUR rămâne partidul cu cele mai mari intenții de vot pentru alegerile parlamentare, cu un scor estimat între 38 și 41%.

Același sondaj indică faptul că, pentru prima dată în ultimii șase ani, PNL depășește PSD în opțiunile de vot ale românilor pentru alegerile parlamentare.