SEMNAL DE ALARMĂ tras de Consiliul Fiscal: MĂSURILE din Codul Fiscal înseamnă TRIPLAREA deficitului bugetar în fiecare din următorii patru ani
- Raluca Florescu
- 30 martie 2015, 14:40
Implementarea măsurilor din Codul Fiscal și cel de Procedură Fiscală va conduce la o triplare a deficitului bugetar sau chiar la un deficit de patru ori mai mare în următorii patru ani, față de cel prognozat, atrage atenția Consiliul Fiscal într-un raport întocmit pe marginea celor două proiecte de lege.
Astfel, potrivit documentului, România ar urma să înregistreze un deficit de 3,1% în 2016, față de 1,1% programat în prezent, de 2,7% în 2017 (1,1% prognoza actuală), de 3,5% în 2018 (față de o prognoză de 0,9%) și de 3,7% în 2019 (0,7%, prognoza actuală).
„Consiliul fiscal apreciază că implementarea prevederilor proiectului de Cod Fiscal va conduce la o deteriorare permanentă de amploare a poziției fiscale structurale. Efectele de runda a doua sunt relevante din perspectiva respectării țintei de deficit structural doar în proporția în care creșterea economică suplimentară generată se regăsește la nivelul PIB potențial, ceea ce este puțin probabil să se întâmple într-o măsură semnificativă”, atrage atenția instituția citată.
Consiliul fiscal consideră excesive estimările guvernamentale cu privire la cuantumul veniturilor generate de creșterea economică suplimentară determinată de măsurile de relaxare fiscal, mai scrie în raport.
Potrivit acestor estimări făcute de Guvern, prin creșterea econmică s-ar ajunge la o recuperare de aproape 50% a pierderilor de venituri din efecte de runda întâi, atât la nivelul anului 2016, cât și la finele anului 2019.
„Este imposibil de reconciliat un asemenea nivel al veniturilor suplimentare cu niveluri rezonabile și plauzibile ale multiplicatorului fiscal (ce descrie avansul PIB ca răspuns la diminuarea veniturilorbugetare ca urmare a reducerii impozitelor, ambele în valori absolute6 ) și ale elasticităților principalelor categorii de venituri la modificarea PIB”, subliniază însă specialiștii Consiliului fiscal.