Semnal de alarmă pentru români! Zeci de orașe au rămas fără bani. „Nu au bani de salarii”
- Andrei Ilinca
- 12 noiembrie 2019, 23:50
Premierul Ludovic Orban a declarat, marți seară, la România TV, că 43 de orașe din țară au rămas fără bani de salarii sau de funcționare. El a adăugat că aceste orașe vor primi fonduri la rectificarea bugetară.
„La asociaţia oraşelor mi-au spus foarte clar că 43 de localităţi nu au bani să termine bugetul. (...) O să le dăm prin intermediul ordonanţei de urgenţă de rectificare, de aia am demarat discuţiile cu asociaţiile autorităţilor locale, ca să ştim foarte clar cum prevedem sume care să le permită să închidă anul. Sunt 43 de oraşe care nu au bani de salarii, nu mai au bani de cheltuieli de funcţionare, pot să rămână fără lumină pe străzi, nu mai au bani să plătească indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi, că au fost transferate anul acesta la localităţi fără să le transfere şi resursele financiare”, a declarat Orban, la România TV.
El a precizat că a avut o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor oraşelor, care solicită ca bugetele locale să fie bazate pe o sumă minimă stabilită pe fiecare locuitor. Sumele necesare pentru funcţionarea administraţiilor ar urma să fie diferenţiate în funcţie de localităţi, iar completările până la limita bugetului minim să fie făcute de la bugetul de stat dacă nu se colectează din veniturile proprii.