România riscă să piardă finanțarea de 300 de milioane de euro, prin PNRR, pentru construcția tronsonului de metrou M4, dacă nu contractează o parte din lucrări până la finalul anului. Pentru aceasta este nevoie ca licitațiile aferente să se încheie până la finalul lui 2022. Ori, după cum recunoaște chiar Metrorex, procedurile de elaborare a documentațiilor și a contractării lucrărilor de investiții sunt în întârziere.
Construcția liniei de metrou M4, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, este inclusă în PNRR și beneficiază de o finanțare de 300 de milioane de euro. Banii sunt acordați cu condiția ca jumătate din lucrări să fie contractate în acest an. Iar cealaltă jumătate să fie contractată până la finalul anului viitor. Aceasta presupune că în această perioadă trebuie să se deruleze și să se încheie procedurile de licitație pentru aceasăt investiție, cel puțin pentru o parte intrre lucrări.
Conform prevederilor din PNRR, „semnarea contractelor pentru 50 % din lucrări, în urma unor licitații deschise și competitive, și obținerea autorizațiilor relevante.” Aici se încadrează nu doar investiția din București ci și cea de la metroul din Cluj-Napoca.
„Contractele dintre Ministerul Transporturilor/Primăria Municipiului Cluj-Napoca și societățile câștigătoare vor fi semnate, în urma unei licitații deschise și concurențiale pentru achiziționarea a 50% din lucrările la noile linii de metrou din București și Cluj-Napoca, după cum urmează: M4 București: secțiunea Gara de Nord – Filaret (6 stații), lungime 5,2 km; M1 Cluj-Napoca: SF. Maria – Europa Unită (9 stații), lungime 7,5 km. Lucrările incluse în această investiție sunt: lucrări de rezistență structurală, stații, interstații, tuneluri, galerii, alte construcții”, se arată în capitolul din PNRR.
Deși mai sunt aproape 9 luni până la termenul limită, licitația pentru lucrările la M4 – București nu a fost inițiată, Iar dacă avem în vedere durata procedurii, la care se adaugă timpul ce se va pierde cu eventualele contestații, este greu de crezut că Metrorex va reuși să încheie contractele până la finalul anului. Este de așteptat ca o astfel de procedură complex, să se întindă pe o durată mai lungă de 12 luni.
Astfel, scad șansele ca aceste contracte, asumate prin PNRR să fie încheiate în termenele prevăzute în angajament. Iar pe cale de consecință, riscurile ca cele 300 de milioane de euro să fie pierdute sunt destul de mari.
Care este stadiul elaborării documentelor
Conform Metrorex, citat de G4Media, în acest moment „a fost avizat de Consiliul interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe” studiul de fezabilitate aferent acestei investiții. Acesta a primit acordul cu „cu condiția obținerii Acordului de Mediu”. Iar în vederea depunerii documentației necesare pentru emiterea Acordului de Mediu este nevoie să fie elaborate și aprobate PUZ București și PUZ Ilfov.
Cele două planuri urbanistice zonale aferente proiectului se eliberează de autoritățile locale pentru fiecare investiție majoră de infrastructură.
„După elaborarea și aprobarea PUZ București și PUZ Ilfov se va depune documentația necesară pentru emiterea Acordului de Mediu la Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Având în vedere etapele complexe necesar a fi parcurse premergător depunerii documentației, la acest moment nu se poate estima un termen de obținere a acestui aviz”, se arată în răspunsul semnat de directorul general Metrorex.
În plus, mai este nevoie și de Avizul de Mediu, un alt document solicitat de legislația în vigoare.
„La acest moment se parcurg etapele procedurale în relația cu Primăria Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov, în vederea definitivării documentelor necesare obținerii avizului de mediu. Având în vedere etapele complexe necesar a fi parcurse premergător depunerii documentației în vederea eliberării avizului de mediu de către autoritățile locale competente, la acest moment nu se poate estima un termen de obținere a acestui aviz”, a mai transmis Miclăuș.
Metrorex înregistrează întârzieri mari
Nici documentațiile de atribuire, necesare lansării procedurii de achiziție nu au fost finalizate până la acest moment. Conform Metrorex, acestea sunt în curs de elaborare și, conform informațiilor din spațiul public sunt în întârziere. Conform surselor din Ministerul Transporturilor, termenele asumate prin PNRR sunt greu de respectat.
Astfel, aproape 3 ani a durat licitația pentru M6 până la Băneasa și este greu de crezut că lucrurile se vor mișca mai repede acum. Pe zi ce trece, șansele ca România să poată trage cei 300 de milioane de euro prin PNRR pentru investițiile la metrou se reduc pe zi ce trece.