Istvan Kovacs, „centralul” român prezent la Campionatul Mondial din Qatar, nu a fost delegat, până acum, să fluiere vreun meci. A fost rezervă de trei ori și la fel va fi și duminică seara.
Fără națională calificată la un Campionat Mondial, din 1998, România este reprezentată la această ediție a Cupei Mondiale, găzduite de Qatar, de „centralul” Istvan Kovacs (38 de ani). De asemenea, el mai este însoțit și de tușierii Adrian Artene și Vasile Marinescu. Dar, până acum, Kovacs nu a fost delegat să conducă nicio partidă. Alături de ceilalți doi „fluierași”, el va face parte din echipa care va oficia la partida de diseară, dintre Spania și Germania.
Istvan Kovacs nu a condus până acum niciun meci de la Campionatul Mondial
„Centralul” va fi rezervă la marele derby. Fostul mare arbitru, Ion Crăciunescu, a afirmat că nu înțelege de ce Istvan Kovacs a fost doar rezervă până acum și nu a condus niciun joc. Campionatul Mondial a ajuns în etapa a 2-a a fazei grupelor. Crăciunescu spera că FIFA să-l păstreze pe arbitrul român pentru fazele superioare ale competiției.
„Eu cred că merita mai mult, Are o vârstă foarte bună pentru un arbitru. Nu înțeleg raționamentul celor de la FIFA. Chemi un arbitru cu toată brigada, asta înseamnă că trebuie să îi dai și meciuri... mi se pare mult prea mult să fie de 4 ori al patrulea.
Față de ce arbitri am văzut la acest Mondial, să mă ierte Dumnezeu... pur și simplu nu înțeleg! Ori îl ține rezervă acum și vor să îl delege în fazele superioare, dar nu știu ce să cred”, a afirmat Ion Crăciunescu la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
La ce partide a fost rezervă „centralul” român
Până acum după o săptămână de meciuri la Campionatul Mondial, Istvan Kovacs a fost rezervă la partidele Qatar - Ecuador (scor 0-2), Uruguay - Coreea de Sud (0-0) și Argentina - Mexic (2-0).
România avusese ultima dată, un „central”, la un Campionat Mondial. Atunci când Ioan Igna a condus meciul din sferturile de finală ale competiției, Franța - Brazilia, scor 1-1 (4-3 după executarea loviturilor de departajare).