Seminar practic de microchirurgie a vaselor şi nervilor

Seminar practic de microchirurgie a vaselor şi nervilor

Compania elveţiană care a creat primele fire de sutură în microchirurgie, S&T Microsurgical Instruments, a devenit, zilele acestea, partenerul oficial al timişorenilor de la Centrul de Chirurgie Laparoscopică şi Microchirurgie "Pius Brânzeu" al Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş Timişoara.

Instituţia derulează în acest sfârşit de săptămână, cel de-al 28-lea seminar practic de microchirurgie a vaselor şi nervilor. La acest curs iau parte 14 medici, dintre care trei din ţara noastră, câte unul din Spania şi Serbia, doi din Polonia şi şapte din Italia. Aceştia sunt rezidenţi în chirurgie plastică.

Cursul face parte din programul de training în microchirurgie al Societăţii Române de Microchirurgie Reconstructivă, care deţine acreditarea EBOPRAS (European Board of Plastic Reconstructive and Aesthetic Surgery). Această manifestare este organizată periodic de 13 ani, la standarde înalte de calitate. Ca urmare, începând cu anul acesta, firma S&T - Microsurgical Instruments a devenit partener oficial al cursurilor şi a decis să ofere, anual, două burse pentru tot atâţia cursanţi.

Cursanţii care doresc pot să revină, singuri, la cerere

Potrivit specialiştilor timişoreni afluenţa mare de străini la aceste cursuri este motivată de faptul că aceste cursuri au un nivel extrem de elevat. "Facem aceste cursuri mai bine decât alţii. E adevărat, şi preţul este un criteriu. La noi cursurile costă 690 de euro pentru străini, respectiv 490 de euro pentru români, în timp ce în străinătate costul este cel puţin dublu", a explicat Dragoş Pieptu, unul dintre partenerii ieşeni ai cursului.

Markus Spingler, CEO-ul companiei elveţiene S&T a declarat că din cele 10 cursuri de profil la care a participat anul trecut în Europa, cele de la Timişoara sunt cel mai bine făcute. Un alt asepct care îi aduce pe străini în oraşul de pe Bega este acela că aici au parte de cursuri personalizate şi oricând doresc să revină, singuri, pentru instruire detaliată, o pot face, la cerere, a declarat profesorul Mihai Ionac.

Ne puteți urmări și pe Google News