Conform unei analize date recent publicității de Center for Strategic and International Studies, Statele Unite nu pot permite Iranului să devină hegemon regional și să domine alte state din Orientul Mijlociu.

Mai mult, Washingtonul vrea să împiedice Iranul să dezvolte arme nucleare, inclusiv blocând eforturile acestei țări în ce privește îmbogățirea uraniului.

În al treilea rând,  americanii sunt deciși să limiteze expansiunea militară, politică și ideologică a Iranului pentru a bloca exportul revoluției musulmane șiite.

De fapt, în această ramură șiită a credinței islamice se află adevărata forță a Iranului, puterea lui nevăzută. Șiiții (nume ce vine de la Partidul lui Ali) sunt urmașii partizanilor lui Ali, văr și ginere  al Profetului Mohamed. Ei resping învățăturile majorității sunite, cu care se află în conflict.

Minoritari la nivelul lumii musulmane, șiiții reprezintă totuși o majoritate în Iran (95 la sută din populație), Azerbaidjan (85 la sută din populație) și Irak (65 la sută). Pe această bază, în ultimii ani, șiiții (încurajați de Iran) au început să emită pretenții la dominația regională. Se vorbește tot mai des de o „Semilună șiită”, formată din toate statele și organizațiile militante din Liban, Siria, Bahrain, Irak, Azerbaidjan, Yemen și vestul Afganistanului. Expresia Semiluna șiită a fost folosit pentru prima oară de regele Abdullah al II-lea al Iordaniei. Referindu-se la interferențele Iranului în alegerile din Irak după răsturnarea lui Saddam Hussein, suveranul hashemit a avertizat despre pericolele acestei „Semilune șiite” care merge de la Teheran spre Damasc trecând prin Bagdad.

Scriind despre renașterea șiiților, în 2006 academicianul Vali Nasr a afirmat că în următorii ani „caracterul regiunii va fi decis în creuzetul renașterii șiiților și al răspunsului sunit la aceste evoluții”. Chiar dacă liderul sirian de la Damasc, Bashar al Assad este alauit (o sectă în cadrul ramurii șiite care integrează și doctrine din alte credințe, inclusiv creștinism), după războiul din Irak, Siria a oferit un refugiu sigur grupurilor teroriste din țara vecină. De altfel, în 2009, relațiile dintre guvernul șiit din Bagdad și regimul Assad s-au deteriorat, după ce prim-ministrul irakian Maliki a dat vina pe Assad pentru o serie de explozii și atrocități teroriste petrecute în Irak. Relațiile dintre al-Assad și Teheran (centrul puterii șiite) au rămas, însă, extrem de bune, dovadă fiind participarea iranienilor și a milițiilor fidele lor din Liban la războiul civil din Siria de partea forțelor guvernamentale. Și șiiții irakieni fac parte din această coaliție. „Suntem primul stat arab controlat de șiiți, după califii fatimizzi care au condus Egiptul acum 800 de ani”, declara un ministru irakian. Chiar dacă nu se declară oficial republică șiită (din cauza diversității de religii și popoare pe care încearcă să le țină împreună), Irakul este dominat politic de grupări religioase  precum Partidul Da’wa Islamic al fostului premier Maliki, mișcarea lui Muqtada al-Sadr și Consiliul Suprem Islamic al Irakului, susține Ranj Alaaldin, doctorand la London School of Economics and Political Science. Puterea Iranului nu se reduce, însă, la alianțele cu Bashar al-Assad și cu șiiții irakieni. Insurgenții șiiți din Yemenm care fac viața amară Arabiei Saudite, sunt acuzați că primesc finanțare de la Iran. Tot sub comanda iranienilor se află și Hizballah-ul șiit din Liban, dar și grupări armate palestiniene.

Dincolo de solidaritatea religioasă, Semiluna șiită reprezintă pentru iranieni un atu care le oferă șansa de a-și proiecta influența în toată regiunea, chiar și în zonele în care șiiții nu sunt majoritari.

Pe lângă susținerea pe care o acordă grupărilor șiite, iranienii fac eforturi serioase de a întreține o stare de animozitate între grupările sunite rivale, pentru a-și slăbi adversarul istoric. E singura șansă a Iranului de a deveni imperiul care conduce lumea musulmană.

Te-ar putea interesa și: