Semafoare inteligente care indică în permanenţă şoferilor lumina verde

Mai multe semafoare inteligente, care indică în permanenţă şoferilor lumina verde, vor fi testate pe drumurile din Marea Britanie,

Mai multe semafoare inteligente, care indică în permanenţă şoferilor lumina verde, vor fi testate pe drumurile din Marea Britanie, informează miercuri The Telegraph care citează un anunţ al companiei Highways England.

Noile semafoare, concepute pentru limitarea opririlor şi pornirilor în trafic, vor oferi şoferilor informaţii privind viteza cu care ar trebui să circule pentru a ajunge la următoarea intersecţie la culoarea verde.

Conceptul se numără printre cele cinci propuneri incluse într-o competiţie organizată de National Roads Commission (NIC), Highways England şi Innovate UK în vederea creării de drumuri destinate maşinilor autonome.

Proiectul a fost conceput de firma de proiectare AECOM pentru decongestionarea traficului şi reducerea emisiilor autovehiculelor printr-o conducere mai eficientă. Schema urmează să fie testată folosind o simulare a A59, o şosea importantă din York, indică sursa citată.

Citește și: https://www.agerpres.ro/zig-zag/2018/05/23/semafoare-inteligente-care-indica-in-permanenta-lumina-verde-vor-fi-testate-pe-drumurile-din-marea-britanie--114029