Selecționerul Robert Lupu a anunțat lotul lărgit pe care se baza la Campionatul European de futsal

Selecționerul Robert Lupu a anunțat lotul lărgit pe care se baza la Campionatul European de futsal

Calificată la Europeanul ce va fi găzduit de „Arena Stožice” din Ljubljana, naționala României a jucat zilele trecute o „dublă” amicală cu Olanda, la ea acasă.

Tricolorii s-au întors neînvinși din Țara Lalelelor (2-2 și 1-1), Robert Lupu, selecționerul-jucător al primei noastre reprezentative, declarându-se mulțumit.

Ieri, Robert Lupu a definitivat lotul lărgit pentru EURO 2018 cerut de UEFA. Din lotul de 24 de jucători, doar 14 vor face deplasarea la Campionatul European.

Iată lotul lărgit al naționalei de futsal a României:

Portari: Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Tonița (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc), Andrei Moldoveanu (Dunărea Călărași) Jucători în câmp: Robert Florin Matei, Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira, Mimi Stoica, Alpar Csoma, Florin Ignat (toți Autobergamo Deva), Savio Valadares, Felipe Oliveira, Robert Lupu (toți trei Informatica Timișoara), Szőcs László, Mánya Szabolcs, Biró Attila (FK Odorheiu Secuiesc), Octavian Cireș, Andrei Crăciun, Viorel Cojoc, Bogdan Covaci (toți patru CS United Galați), Liviu Ruxandri (CSMS Iași), Emil Răducu (Luxol - Malta), Marinică Plugaru (Dunărea Călărași)

„Acesta e în linii mari lotul creionat de mine în ultima perioadă. Din lot fac parte cei care au reușit calificarea la EURO, iar aceștia, în mare parte, vor constitui în cele din urmă lotul pentru Slovenia, sunt, de asemenea, jucători, care au mai participat la acțiunile echipei naționale, de perspectivă. E un lot de 24 de jucători conform uzuanțelor UEFA, din care vom alege 14. Toți trebuie să fie pregătiți, pentru că oricând pot apărea accidentări. Ionuț Movileanu, de la Dunărea Călărași, fusese și el inclus în acest lot, dar, din păcate, s-a accidentat grav și va lipsi o bună perioadă de timp”, a declarat, pentru www.frf.ro, Robert Lupu.

Ne puteți urmări și pe Google News