Geofizicianul Mihai Diaconescu lucrează de 29 de ani la INFP Măgurele. Paradox sau fatalitate, sau amândouă, prima zi de muncă a seismologului, 30 mai 1990, a coincis cu cea în care România a fost zguduită de cel mai mare cutremur de la cel din 4 martie 1977 până în prezent.
Începutul anului 1 990 a găsit România într-o stare în care efuziunea primelor momente de libertate conviețuia simbiotic cu o confuzie g eneralizată g enerată de noile realități apărute după o aproape jumătate de secol de dictatură. Nici nu se uscase bine sângele celor împușcați la Revoluție că, deja, societatea dădea semne de divizare. Apăruseră, ca ciupercile după ploaie, puzderie de partide , prindeau viață primele mișcări sindicale și oamenii învățau să v orbească liber din nou . Minerii deja vizitaseră Capitala , la Târgu Mureș avusese loc primul conflict inter etnic, se înființas e SRI-ul – pe structurile vechii Securități – avusese loc prima c ampanie electorală po stdecembristă și, pe 20 mai, în Duminica Orbului, românii votaseră liber pentru prima oară după jumătate de v eac. Președintele țării era Ion Iliescu și premier Petre Roman. Numai că, vorba aceea: „ Ca la noi , la nimenea!” . Pe 30 mai 1990, puțin după prânz, România era zgâlțâită, din nou . De această dată, din măruntaiele pământului. Tocmai avusese loc „primul cutremur liber”, de 7 gr ade pe scara Richter. Unul destul de puternic să omoare nouă oameni la noi în țară, unul în Bulgaria și alți patru în Republica Moldova – pe atunci încă RSS Moldovenească. A fost, atunci , ultimul cutremur cu morți din istoria recentă a României.
Seismologul s-a angajat la INFP exact în timpul cutremurului
Mihai Diaconescu are 60 de ani și este geofizician la Institutul Național de Fizică a Pământului. Prima sa zi de muncă la Măgurele a coincis cu ultimul mare cutremur, soldat cu morți, din România, seism de 7 grade pe scara Richter, care s-a petrecut într-o zi de miercuri, în 30 mai 1990, la ora 13.40 și 30 de secunde, la adâncimea de 86,1 kilometri în zona seismică Vrancea. Cum a trăit seismologul acea zi? Mihai Diaconescu își mângâie barba de savant distrat, zîmbește și povestește: „Când a început zgâlțâiala eram la cabinetul medical pentru întocmirea fișei de angajare. S-a auzit întâi zgomotul care însoțește orice cutremur. Mai întâi, încet, de la distanță, apoi sunetul s-a tot amplificat. Mi-am dat seama imediat ce se întâmplă. Îl trăisem și pe cel din ’77 care m-a prins acasă, la etajul I al unui bloc. Eram elev într-a doișpea... Țin minte că îmi tăiam unghiile de la picioare”, se amuză geofizicianul. Revine, apoi, la cutremurul din 1990 și își amintește că lumea din policlinică se panicase. Calm, zice el, a căutat să se adăpostească sub un toc de ușă și când s-a terminat s-a dus la noul său loc de muncă: „Replica ce a urmat, pe la trei dimineața, nici nu am simțit-o... În fine, am intrat în sediul INFP. M-a frapat liniștea de acolo. Dumitru Enescu, directorul de pe atunci, mi-a făcut formele de angajare și m-a trimis acasă. Mi-a zis: «Hai, du-te, că aici o să fie balamuc și o să vină presa». Am aflat, a doua zi, că nu venise nimeni”.
„S-a sunat la pompieri și salvare pentru atacuri de panică”
A fost panică mare atunci? Au sunat telefoane de la Guvern, Președinție etc.? Mihai Diaconescu își aduce aminte de parcă s-a întâmplat alaltăieri: „În București a fost panică. Era un oraș paralizat... La noi, nu! Cel puțin cât am stat eu, pînă pe la 15.40, la două ore după cutremur, n-a sunat nimeni de nicăieri!”. Pe vremea aceea nu exista ISU și nici numărul unic de urgență 112. Unde sunau oamenii, la pompieri, la miliție? Specialistul dă din umeri: „Pe vremea aceea se suna mai ales la pompieri și la salvare. Mai ales pentru atacuri de panică!”. Se poate spune, pe bună-dreptate, că a fost „primul cutremur liber”. În 1977, după tragedia din 4 martie, toată lumea știa că a fost un cutremur, dar aștepta informații de la televizor și, în special de la radio. După seismul din 30 mai ’90 cum a fost? „Tot prin intermediul mass-media. Noi am emis un comunicat care a fost difuzat, după un sfert de oră, și la Radio și la TVR”, spune geofizicianul.
Avertizarea a fost și rămâne doar un vis frumos
Și, ce s-a schimbat între timp? Că, se pare că, deși tehnologia a avansat uimitor, tot sunt probleme de comunicare. A se vedea necazul cu aplicația de pe telefoanele mobile care nu funcționează cum trebuie și sistemul Ro-Alert. „Care aplicație?”, se burzuluiește Mihai Diaconescu: „Noi nu emitem către populație nimic prin SMS! A fost una, «Biziday», a lui Moise Guran care a fost «hăcuită». Au intrat niște hackeri pe numărul lor și au transmis că a avut loc un cutremur de 9 grade pe Richter, în Vrancea. Dacă era adevărat noi nu mai vorbeam acu’. Ca să înțeleagă toată lumea, după un cutremur se emite un mesaj, de către un calculator, către ISU, Guvern, Președinție, Agerpres, Mediafax și câteva posturi TV de știri, prin care se anunță producerea mișcării telurice, magnitidinea, adâncimea și localizarea. Acesta este sistemul nostru... Nu este vorba de avertizare, ci de constatare!”. Seismologul recunoaște, însă, că există un sistem de avertizare, dar numai pentru uz intern, pentru INFP: „Pe de o parte este, încă, în testare și, pe de altă parte, chiar dacă ar fi pus la punct în totalitate există o imposibilitatea tehnică de trenasmitere către populație. Nu se poate transmite, concomitent, cu tehnica de astăzi, un SMS către milioane de utilizatori!”. Expertul mai adaugă: „În toată lumea, doar Japonia și Chile au un astfel de sistem de avertizare performant. Și e posibil să fi terminat testele și mexicanii”.
Măsurăm și noi cutremurele, dar de bază sunt datele americanilor
Anunța ceva acel seism? Că, doar cu câteva zile înainte, pe 27 mai ’90, s-a petrecut un altul, de 5,4 grade, în aceași zonă, dar la adâncimea de 89,3 kilometri? Geofizicianul încearcă să vorbească pe înțelesul tuturor: „Cutremurele din 1990 s-au constituit într-o «secvență seismică» formată dintr-un «pre-șoc» de 5,4, un șoc principal de 7 și două «afterșocuri» de 6,3, respectiv 6,1 grade pe scara Richter. Plus 80 de cutremure de magnitudini mici și foarte mici. Un seism ca primul, de 5,4 Mw – adică Magnitudine moment – poate fi considerat ca unul de sine stătător. Doar dacă e urmat de altul și mai mare în același domeniu de adâncime și în aceeași arie geografică poți anticipa o «secvență seismică». Altfel, nu ai niciun indiciu!”. Cu alte cuvinte, atunci „indiciul” a fost chiar cutremurul de 7 grade.
Se știe că au fost peste 80 de replici ale acelui cutremur, din care cea ma importantă, de 6,3 grade, s-a petrecut în noaptea ce a urmat, la ora trei și 17 minute dimineața, la adâncimea de 88,2 kilometri. Trei secunde mai târziu a venit un al doilea cutremur, mai mic, de numai 6,1 grade, potrivit site-ului usgs.gov al United States Geological Service (USGS). De ce, când vine vorba de evaluarea acelor cutremure am folosit și folosim date de la americani? Ei sunt de partea cealaltă a planetei... Nu avem sau nu aveam instrumente performante pentru măsurarea exactă a unui cutremur? Geofizicianul oftează: „Atunci aveam noi ceva... După ’77, pe fonduri ONU și UNESCO am primit niște dotări. Da’ eu personal prefer, pentru cutremurele istorice, care au avut loc înainte de anul 2000, să mă raportez la la USGS care este cel mai avansat complex seismologic din lume. Acum INFP folosește penultima generație de instrumente. Vârful de gamă e prea costisitor pentru noi”.
Un cutremur de peste 7 pe Richter, la suprafață, ar rade tot pe o rază de 50 de kilometri
Atunci, în ’90, au murit nouă oameni și mai mult de 700 au fost răniți. Pagube materiale s-au produs în arealul București-Brăila-Brașov. În fosta RSS Moldovenească, patru oameni au murit și zeci de persoane au fost rănite, iar în nordul Bulgariei, un om a decedat în urma unui atac de cord. Astăzi, un asemenea seism ce fel de urmări ar avea? Mihai Diaconescu dă, puțin, timpul înapoi. „Să ne gândim că, în 1986, pe 31 august, la miezul nopții, am avut unul de 7,1, un pic mai mare ca cel din mai ’90. Și n-a murit nimeni! Poate doar de râs”, glumește expertul precizănd că se referă doar la cutremure de această magnitudine, de peste 7 pe Richter, care se produc la mari adâncimi, de peste 90 de kilometri. Apoi, te înfioară: „Doamne ferște, însă, de unul de aceeași magnitudine, dar de suprafață, de pînă în 50 de kilometri adîncime! În orice zonă epicentrală, care ar fi la noi: Vrancea, Olt, Făgăraș, Dobrogea de nord și Banat, ar rade tot pe o rază de circa 50 de kilometri!”.
Un seism mic poate fi mai periculos dacă lovește la suprafață
Cauzele predominante ale victimelor au fost panica, în special săritul pe geam și căderea materialelor de construcție: cărămizi, geamuri etc. Printre pagube mai însemnate au fost cele înregistrate la Călăraşi, unde cutremurele au fisurat coşurile centralei termice de la Combinatul de Celuloză şi Hârtie şi au prăbuşit tavanul unei întreprinderi de creştere a porcilor. Acum, să spună specialistul, măcar pentru București, un cutremur identic, de șapte grade pe Richter, ce pagube umane și material ar avea? Seismologul își măsoară, atent, cuvintele: „Strict la un cutremur de până la 7,5 grade pe scara Richter ne rezumăm la căderi de calcane, coșuri, tencuială, apariția unor fisuri în zidărie, zdrăngăneli de obiecte casnice, deschideri de uși, atacuri de panică și infarcturi cît cuprinde”. Recent, la începutul lunii mai, au avut loc mai multe mișcări telurice în județul Sălaj, la adâncimi mici. Cel mai puternic a avut magnitudinea de 4,2 și s-a produs la o adâncime de numai doi kilometri. Populația l-a simțit binișor. Sunt cutremurele petrecute la adâncimi mici mai periculoase ca cele de adâncimi mari? Care sunt asemănările și diferențele între aceste două tipuri de seisme? Mihai Diaconescu te lămurește, dar nu te liniștește: „La noi în țară, la cutremurele de mai mică adâncime – pe limba tuturor – numărul de oscilații pe minut este diferit față de de un seism produs la mare adâncime. Adică ondulațiile se resimt mai puternic deoarece atenuarea este mult mai mică”.
Soarele, Luna și planetele nu au nicio legătură cu mișcările telurice
Influențele gravitaționale al Lunii, Soarelui sau ale planetelor vecine Terrei au vreo legătură cu mișcările din măruntaiele Pământului? Regretatul Harald Alexandrescu, fostul director al Observatorului Astronomic Vasile Urseanu, din București spunea, într-un comunicat transmis de Rompres, după cutremurul din mai ’90 că, în cazul cutremurelor produse cu adâncimi cuprinse între 100 și 150 de kilometri, este exclusă orice dependență sau corelație cu pozițiile aștrilor din sistemul solar și că acești aștri, în special Luna, sunt „răspunzători” doar pentru cutremurele de mică adâncime ce se produc la 20-25 de kilometri în pământ”. Așa să fie, oare? Mihai Diaconescu râde: „Păi, o să spun așa... Mareea terestră pe teritoriul României variază în jurul valorii de 30 de centimetri. Influența planetelor, indiferent de poziția lor, indiferent de poziția lor pe cer este de ordinul milimetrilor și chiar mai puțin. Spre exemplu, când tot felul de prezicători anunțau, când s-a produs alinierea planetelor, numai dezastre, nu s-a întâmplat nimic. Bazaconii!”.
Dar savantul Harald Alexandrescu afirma, în acel comunicat că un cutremur cu magnitudine mai mare ca cel din 30 mai 190 s-ar produce în anii 2030. Mihai Diaconescu se abține cu greu să dea o replică defunctului savant: „Să trăim noi până atunci!”.
„În 2011, japonezii așteptau cutremurul în sud și s-a produs în nord. Nu există predicții!”
Poate fi considerat cutremurul din mai ’90 o eliberare de energie telurică „bună”, în sensul că a „dezamorsat” un potențial seism mai puternic? Că a amânat pentru o vreme producerea unei catastrofe ca cea din 4 martie 1977 cînd au murit, în urma seismului de 7,4 grade pe scara Richter, produs în munții Vrancei, la adâncimea de 109 kilometri. Au murit atunci circa 1.400 de oameni numai în București, alți 13.000, din toată țara, au fost răniți și 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Geofizicianul neagă, răspicat: „Nu! Este vorba de adâncimi diferite. Cele de peste 7 se pot produce până la 150 de kilometri adâncime resimținduse mult mai puțin la suprafață. Cele mai distrugătoare seisme sunt cele care au loc între 90 și 100 de kilometri. Or, aici, există mari diferențe între adâncimi. Și cinci kilometri înseamnă mult!”. O întrebare firească – dar cu un răspuns dinainte cunoscut, de genul: „Asta nu se poate ști” – este: „Când va urma următorul seism mare?”. Măcar cu aproximație de ani dacă nu se poate face o prognoză mai exactă. Ce spune specialistul? Riscă un pronostic? Expertul nu cade în capcană: „Nu risc! Pentru că nu se poate! Nici japonezii și nici americanii, cu toată dotările lor nu pot face predicții. Spre exemplu, cutremurul din 2011, cel care a produs tsunami-ul era așteptat în sudul arhipeleagului nipon, dar el s-a produs în nord. Și, de remarcat, acolo tsunami-ul a produs victime și nu mișcarea telurică!”.
În Piața Universității, oamenii au crezut că vin tancuri peste ei
Presa vremii consemnează cum au simțit oamenii cutremurul. Astfel, bucureșteanca Anica Florescu, aflată în Piața Universității, spune că atunci cînd a început să vibreze asfaltul sub tălpi cineva a strigat: „Vin tancurile!”. Veronica Chilea povestea și ea că, mergând pe Șoseaua Ștefan cel Mare, când au început să cadă din cer bucăți de tencuială un trecător s-a indignat: „Care dai, bă, cu pietre!?” și că altul l-a liniștit: „Nu vedeți că e o explozie!?”. Iar tipografii și ziariștii care lucrau în fosta casă a Scînteii, devenită Casa presei Libere, povesteau, la rîndu-le cum antena televiziunii, amplasată pe turnul central al clădirii, s-a bălăngănit minute în șir. La fel, erau vești și din provincie. În municipiul Galați, la mai toate clădirile reabilitate după cutremurul din 1977 au apărut crăpături, iar la Călărași plafonul oțelăriei electrice a Combinatului Siderurgic se prăbușise și un tavan al unei ferme de suine din Modelu căzuse peste porci.