Șeful serviciului secret ucrainean: „Putin este într-o fundătură. Sunt surprins de prostia rusească”
- Antonia Hendrik
- 21 mai 2022, 20:45
Șeful departamentului de informații al Ministerului Apărării, Kirill Budanov, a declarat într-un interviu pentru The Wall Street Journal că președintele rus Vladimir Putin se află într-o fundătură, deoarece nu putea nici să pună capăt războiului împotriva Ucrainei și nici să-l câștige. Acesta a mai subliniat faptul că este surprins de prostia rusească.
Șeful serviciului secret al Armatei Ucrainei, Kirill Budanov, a declarat pentru The Wall Street Journal că Putin este într-o fundătură, întrucât acum nu mai poate opri războiul, dar nici să-l câștige. Acesta s-a arătat surprins de deciziile oficialilor rusi spunând că ”Sunt surprins de prostia rusească”.
Vladimir Putin este într-o fundătură. Nu poate opri războiul și nu-l poate câștiga. Nu poate câștiga din motive obiective. Și pentru a opri acest lucru, trebuie să recunoască că Rusia nu este o putere atât de puternică și mare. În același timp, sunt surprins de prostia rusească.
Dintre toate opțiunile pe care Putin le-a avut înainte de război, a ales cea mai brutală și cea mai proastă opțiune. Experții ruși l-au avertizat în mod repetat că această opțiune este ultima și trebuie evaluată cu mare atenție. Acum vedem rezultatul, a declarat Kirill Budanov.
Ucraina va lupta până când toate trupele ruse vor fi expulzate de pe teritoriul său
Șeful serviciului secret al Armatei a mai subliniat că Rusia folosește absolut toate armele pe care le are, cu excepția celor nucleare. Kirill Budanov a mai spus că statul are nevoie urgentă de sisteme de rachete cu rază medie și lungă de acțiune, artilerie de mare calibru și avioane de lovitură pentru a accelera contraofensiva.
Dacă cineva crede că ar trebui să avem restricții privind utilizarea anumitor arme, aș dori să vă reamintesc că Rusia folosește absolut toate armele pe care le are, de la rachete de croazieră lansate din submarine, până la strategicele bombardiere. Toată gama de arme rusești este folosită aici, cu excepția celor nucleare, a concluzionat Kirill Budanov.
Kiril Budanov spune că luna august reprezintă momentul hotărâtor al războiului din Ucraina
Reamintim că într-un alt interviu acordat de la începutul conflictului din ţara vecină, Kiril Budanov a vorbit şi despre înlăturarea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, de la conducerea ţării.
Punctul de cotitură va fi în a doua parte a lunii august. Majoritatea misiunilor active de luptă se vor termina până la sfârşitul anului. Ca rezultat al acestui război, noi ne vom recupera granițele pierdute şi vom reface puterea Ucrainei în toate teritoriile pe care le-am pierdut, inclusiv Donbas şi Crimeea. Nu va fi uşor, dar victoria Ucrainei va veni cu siguranţă. Este treaba mea, trebuie să ştiu lucrurile acestea. Dacă nu le ştiu eu, cine ar trebui să ştie?