James Clapper i-a declarat preşedintelui ales că nu serviciile sale sunt la originea raportului acuzator la adresa acestuia.
Directorul comunităţii de informaţii americane, James Clapper, a luat legătura cu Donald Trump, căruia i-a exprimat „profunda consternare”, după scurgerea unui raport privind presupusele relaţii apropiate ale acestuia cu Vladimir Putin şi aventurile cu prostituate ale preşedintelui ales în Rusia.
Raportul, care conţine numeroase erori şi afirmaţii neverificate, susţine că ar exista inclusiv înregistrări video compromiţătoare cu Donald Trump, care s-ar afla în posesia serviciilor secrete ruse, pe care le-ar păstra în vederea şantajului.
Clapper l-a asigurat pe Trump că nu serviciile sale se află la originea acestui text şi la difuzarea acestuia.
Potrivit presei american, un fost agent al serviciilor secrete britanice ar fi autorul acestui raport, despre care şefii serviciilor americane i-ar fi informat la sfârşitul săptămânii trecute pe Obama şi Trump.
Într-un comunicat dat publicităţii, James Clapper susţine:
„Mi-am exprimat profunda consternare în urma acestor scurgeri care au apărut în presă şi am convenit amândoi că ele sunt extrem de corozive şi aduc atingere securităţii noastre naţionale.”
Donald Trump a explodat miercuri într-o conferinţă de presă, vituperând împotriva „informaţiilor false” difuzate de presă şi acuzând că la originea scurgerilor s-ar afla serviciilor secrete americane.