Șeful Renault are insomnii din cauza Chinei. Avertisment pentru liderii UE

Renault. Sursa foto: Dreamstime.com

Europa nu realizează riscurile economice la care se expune în cazul în care China ar lua decizia să întrerupă livrările de minereuri rare. Avertismentul vine din partea reprezentantului unuia dintre cei mai importanți producători de mașini din UE, Renault. Președintele companiei, Jean-Dominique Senard, susține că această problemă este atât de gravă încât îi provoacă insomnii.

Jean-Dominique Senard, președintele Renault SA atrage atenția asupra riscurilor ca regimul comunist de la Beijing să întrerupă aprovizionarea cu materii prime rare. El a declarat că liderii din Uniunea Europeană nu au evaluat impactul dependenţei economiei continentului de minereurile rare de origine chineză.

Declaraţiile președintelui Renault SA reprezintă o aluzie la o decizie a autorităţilor din China de a restricţiona exporturile de galiu şi germanium. Este vorba despre două metale rare, vitale pentru industriile de semiconductori, telecomunicaţii şi vehicule electrice.

„Bineînţeles că mă ţine noaptea treaz - este o problemă de strategie majoră: putem ajunge într-o situaţie nebună peste noapte şi nimeni nu a anticipat acest lucru”, a declarat Jean-Dominique Senard, conform Bloomberg.

El a vorbit în marja unei conferinţe, la Aix-en-Provence, atrăgând atenția asupra escaladării războiului comercial pe teme de tehnologie pe care China îl poartă cu SUA şi Europa. Beijingul, care se luptă pentru dominaţia tehnologică în toate domeniile, a decis să aplice măsuri de restricție invocând preocupări legate de securitatea naţională.

„China a decis - şi nimeni nu o poate învinovăţi pentru asta - să exercite un control ferm asupra minelor sale şi în special asupra procesării metalelor utilizate pentru a produce baterii. Războiul viitorului va fi unul al metalelor", a mai spus preşedintele Renault la conferinţa de la Aix-en-Provence.

Restricțiile ar putea arunca prețurile în aer

China este cel mai mare producător mondial de galiu şi germaniu, asigurând 94% din producţia mondială de galiu, potrivit institutului Critical Minerals Intelligence Centre din Marea Britanie.

Limitele pe care le-a impus exportului de astfel de metale vin într-un moment în care ţările din întreaga lume lucrează pentru ca lanţurile lor de aprovizionare să scape de dependente de echipamentele din străinătate. Conform specialiștilor, decizia Chinei va ducce la creșterea costurilor pentru producătorii de hardware şi va înrăutăţi tensiunile geopolitice în cursa pentru dezvoltarea de tehnologie avansată.

În primele trei luni ale acestui an, grupul auto Renault a înregistrat venituri totale de 11,5 miliarde de euro, în creştere cu 29,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Acest lucru se datorează creșterii livrării de autovehicule, cu 14,1% în ritm anual, după patru ani consecutivi de scădere.

În cazul mărcii Dacia, produsă la Mioveni, vânzările au crescut cu 41%, până la aproape 150.000 de unităţi în Europa, graţie noii identităţi a brandului.