Şeful Poliţiei Române a fost demis de Mihai Fifor

Şeful Poliţiei Române a fost demis de Mihai Fifor

Potrivit unor surse guvernamentale şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, a fost demis de premierul interimar Mihai Fifor. După ce aseară a făcut o vizită la Ministerul Afacerilor Interne, premierul a avut în această dimineaţă o nouă convorbire cu ministrul Carmen Dan despre situaţia şefului IGPR.

În urma acestor discuţii şi după ce Carmen Dan i-a prezentat propriul raport asupra activităţii IGPR, Mihai Fifor a luat decizia de a-l demite pe Despescu de la conducerea Poliţiei Române.

Amintim faptul că problema demiterii lui Despescu a fost motivul scandalului izbucnit între ministrul de Interne, Carmen Dan, şi fostul premier Mihai Tudose. Dan a cerut demisia acestuia în urmă cu două săptămâni, după izbucnirea scandalului poliţistului pedofil, dar premierul de atunci a refuzat cererea colegei sale de cabinet.