Șeful Parlamentului maghiar, mesaj controversat de la Tușnad: „Europa să rămână a europenilor”

Șeful Parlamentului maghiar, mesaj controversat de la Tușnad: „Europa să rămână a europenilor”Sursa foto. EVZ

Președintele Parlamentului maghiar, Laszlo Kover, a reluat, într-o formă mai nuanțată teoria anti-migraționistă promovată de Viktor Orban. Într-o alocuțiune, la Tușnad, el a afirmat că Europa trebuie să rămână doar a europenilor. În plus, el a adăugat că familia care se bazează pe iubirea dintre un bărbat și o femeie trebuie să rămână piatra de bază a societății.

Preşedintele Parlamentului ungar, László Kövér, a fost prezent sâmbătă, la Tușnad, la un eveniment dedicat inaugurării Centrului de Zi „Sfânta Rita” construit cu sprijinul statului ungar. Cu acest prilej el a reluat, într-o formă mult mai nuanțată, discursul anti-migraționist promovat și de șeful guvernului de la Budapesta, Viktor Orban , cel care este considerat prietenul lui Putin. Președintele Parlamentului maghiar a afirmat că Europa trebuie să rămână a europenilor, stăpână pe propriile interese, pe resursele materiale şi spirituale proprii.

László Kövér a spus că maghiarii şi secuii luptă sub semnul bunului-simţ şi al conştiinţei curate. O fac, a spus el, nu numai pentru ei înşişi, „ci pentru ca Europa să rămână a europenilor; pentru ca Europa să rămână stăpână pe propriile interese, pe resursele materiale şi spirituale proprii; pentru ca creştinismul să rămână o forţă conservatoare, spirituală şi culturală, pentru toate naţiunile europene; pentru ca familia protectoare, bazată pe comunitatea de iubire între un bărbat şi o femeie, să rămână piatra de temelie a societăţii”.

Maghiarii se declară apărătorii Europei

Potrivit spuselor sale, această luptă, purtată „în spiritul bunului-simţ şi al conştiinţei curate” are scopul de a garanta fiecărui european dreptul de a moşteni în mod liber limba maternă, cultura şi confortul pământului natal de la strămoşii săi, precum şi libertatea de a le transmite urmaşilor săi, după cum relatează agenția de presă MTI.

László Kövér a considerat că aceasta este singura cale de supravieţuire a naţiunilor europene şi a statelor acestora. El a declarat că aceasta este singura cale pentru o pace adevărată în Europa. Mai mult, șeful Parlamentului maghiar a spus că fiecare grădiniţă, şcoală sau centru de zi inaugurat, care îşi îndeplineşte misiunea dată de Dumnezeu, întăreşte cultura vieţii şi serveşte astfel cauza supravieţuirii.

Viktor Orban

Sursa foto: Inquam Photos / Laszlo Beliczay

Discursul controversat al lui Viktor Orban

În vară, Viktor Orban a susținut o poziție asemănătoare cu cea a președintelui Parlamentului maghiar, însă într-o formă mult mai radicală. Tot la Tușnad, premierul Ungariei, a afirmat că Europa este ruptă în două din cauza fenomenului migraționist. Declarațiile sale au stârnit o adevărată furtună, atât la nivel european cât și în politica românească.

„A doua provocare este fenomenul migraţionist, care a împărţit Europa în două. Fenomenul migraţionist a împărţit în două Europa. Pur si simplu Occidentul s-a destrămat, s-a împărţit în două. Într-o parte avem ţări, naţiuni, unde avem europeni şi non-europeni, care trăiesc laolaltă. Acele state nu mai sunt naţiuni, acolo sunt niste conglomerate de popoare. Nu mai putem vorbi, zic eu, de Occident, este vorba despre o structură post-occidentală şi, conform regulilor matematicii, o se se întâmple acea mare schimbare demografică.

În acea parte a continentului nostru (…), procentajul populaţiei non-europene va creşte peste 50%. Şi avem cealaltă parte a Europei, a Occidentului, Europa Centrală şi de Est, adică este vorba despre noi. Nu aş vrea să creez confuzie, dar, totuşi, o spun, în sensul spiritual Occidentul s-a mutat în regiunea noastră. Aici avem Occidentul, acolo avem o structură post-occidentală şi se dă o bătălie între cele două părţi ale Europei”, spunea Viktor Orban.