Şeful Google, un nou caz Steve Jobs? Larry Page nu va mai apărea în public o perioadă

Directorul general al gigantului Google nu va amai apărea în public în următoarele câteva săptămâni, acesta pierzându-şi vocea. Informaţia a fost dată publicităţii de către preşedintele Google, Eric Schmidt, în contextul în care Page nu a mai fost văzut de ceva vreme, potrivit Bloomberg.

Schmidt a mai spus că, deşi nu poate vorbi în public momentan, Page se află în continuare la conducerea companiei şi că acesta le-a trimis angajaţilor un email în care îi anunţă că nu are probleme serioase de sănătate.

Printre evenimentele la care Larry Page nu va putea participa se numără şi conferinţa privind rezultatele financiare ale companiei Google din trimestrul al doilea. Deşi nu a fost stabilit o dată concretă, conferinţa ar putea fi organizată luna viitoare, anul trecut având loc la jumătatea lunii iulie.  Contactat de jurnaliştii de la Bloomberg, purtătorul de cuvânt al Google, Niki Fenwick, a refuzat să comenteze informaţiile.