Şeful uneia dintre gările între care a avut loc accidentul feroviar din sudul Italiei şi-a recunoscut eroarea, afirmând că el a autorizat plecarea trenului implicat în tragicul incident, transmite Agerpres.
Vito Piccarreta, şeful gării Andria şi-a recunoscut vina, declarând că el este cel care a autorizat plecarea trenului, însă nu este singurul responsabil pentru această tragedie.
''Eu sunt cel care am făcut să plece acest tren, cel care a ridicat discul verde; era confuzie, trenurile erau în întârziere. Dar nu este doar greșeala mea, toată lumea arată cu degetul spre mine, dar eu la rândul meu sunt o victimă'', a declarat Vito Piccarreta, șeful gării Andria, citat de Agerpres.
Şeful gării Corată se află, la rândul său, în atenţia justiţiei întrucât el ar fi trebuit să ştie că sosea un tren din direcţia opusă celui care tocmai părăsise gara aflată în responsabilitatea sa.
Conform imaginilor filmate din aer, cele două trenuri regionale formate din câte patru vagoane fiecare s-au lovit frontal şi în ambele părţi au fost împrăştiate fragmente. În urma impactului, 27 de persoane au decedat, iar alte zeci au fost rănite.
Singura linie de tren, care ruleaza în zona de nord-vest a orașului Bari este utilizată de peste 200 de trenuri în fiecare zi și, momentan, se lucrează pentru a adăuga o altă linie care va reduce probabilitatea de accidente.