ȘEFUL de la AUDI rămâne în PUȘCĂRIE

Un tribunal din Munchen a respins contestația depusă de directorul general al companiei auto Audi, Rupert Stadler, la mandatul de arestare emis pe numele său.

Rupert Stadler a fost reținut de către poliție în urmă cu două luni în sudul Germaniei. El este acuzat că a aprobat vânzarea de către compania Audi de mașini al căror motor diesel era manipulat, transmite Agerpres.

Conducerea constructorului Audi și a companiei Volkswagen, grupul din care face parte, au precizat că Stadler a fost concediat din funcția de director general, până la finalul anchetei.

Rupert Stadler, 55 de ani, este cel mai înalt angajat Volkswagen care a fost arestat în urma scandalului Dieselgate izbucnit în 2015. Volkswagen, care a plătit despăgubiri în valoare de peste 27 de miliarde de euro, a negat că angajații săi din pozițiile de decizie ar fi știut că automobilele cu software care induce în eroare testele antipoluare, ar fi știut acest lucru.