Viitoarea lege a pensiilor trebuie să conțină o serie de prevderi și soluții care să ducă la eliminarea inechităților din sistem. Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice a explicat ce noutăți va aduce actul normativ ce urmează să fie adoptat. El a vorbit despre eliminarea indicelui de corecţie şi despre noi proceduri de indexare a veniturilor pentru persoanele vârstnice.
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit despre soluțiile cu care ar trebui să vină noua lege a pensiilor în vederea eliminării inechităţilor în sistem. Este vorba despre oameni care au aceeași vechime în muncă, au lucrat în același sector de activitate, dar primesc pensii diferite. În acest sens, el a precizat că trebuie eliminat indicele de corecție din noua formulă de calcul a pensiilor.
„Actuala legislaţie a pensiilor, Legea 263/2010 care este în vigoare de la 1 ianuarie 2011, cât şi legile anterioare, Legea 19/2000 care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2001, au acumulat anumite inechităţi de-a lungul timpului. Aceasta și pentru că Legea 263 a fost modificată de foarte multe ori, iar modificările au produs efecte în viitor, neavând retroactivitate. Astfel beneficiile care s-au introdus de-a lungul timpului au fost în favoarea unor categorii de pensionari şi în defavoarea celorlalte categorii de pensionari care au ieșit la pensie înainte de adoptarea reglementărilor”, a explicat șeful Casei de Pensii.
Potrivit spuselor sale, prin viitoarea lege ce va reglementa pensiile ar trebui să fie eliminate inechitățile. Daniel Baciu a vorbit despre introducerea unor principii noi de calcul pentru pensii, fie că vor intra sau sunt deja în plată. Una dintre soluții ar fi eliminarea indicelui de corecție care nu mai funcționează din momentul în care contribuțiile s-au mutat de la angajator la angajat.
„Noua legislaţie ar trebui să elimine în pricipal aceste inechităţi şi pot să vă spun nişte principii care sperăm a fi luate în calcul în noua lege a pensiilor: în primul rând mă refer la introducerea unei noi formule de calcul atât pentru pensiile noi care intră în plată, cât şi pentru pensiile aflate în plată. În primul rând această formulă de plată trebuie să elimine indicele de corecţie care a avut o menire când a fost înfiinţat, a fost foarte clar definit şi a funcţionat până în momentul când contribuţiile s-au mutat de la angajator la angajat”, a mai explicat Daniel Baciu.
O nouă regulă de indexare a pensiilor
Potrivit spuselor sale, prin noua formulă trebuie să se elimine indicele de corecție care produce aceste inechităţi. El propune o nouă regulă de indexare a pensiilor, în baza unor parametric foarte clar definiți.
„Acolo trebuia ponderată formula indicelui de corecţie cu această schimbare, dar acest lucru nu a avut loc. În momentul de faţă coeficientul de corecţie este de 1,41 şi a beneficiat o anumită parte de pensionari, ceilalţi beneficiind de un indice de corecţie diferit. Şi aici s-au creat aceste inechităţi. Acum vorbim despre introducerea unor noi reguli de indexare a pensiilor.
Este foarte important ca indexarea pensiilor să se facă previzibil, predictibil, să aibă nişte parametri foarte clar definiţi de către Institutul Naţional de Statistică, fie că vorbim despre rata inflaţiei, fie că vorbim despre salariul mediu brut pe economie. Trebuie să avem nişte parametri foarte clari când vorbim despre această indexare a pensiilor şi să se evite acele indexări ad-hoc şi practic aceste indexări să fie foarte clare şi foarte previzibile”, a subliniat Daniel Baciu, conform Romania TV.