DNA a plasat sub control judiciar doi șefi ai structurilor de poliție din județul Bihor. Ei sunt anchetați pentru că ar fi intervenit în favoarea lui Victoraș Micula, fiul afaceristului Ioan Micula, într-o cauză penală.
Procurorii susțin că cei doi au emis, ilegal, documente pentru ca tânărul să beneficieze de reducerea pedepselor într-o cauză penală. Victoraș Micula a fost anchetat în mai multe dosare penale, între care unul pentru uzurpare funcției. El a participat la o percheziţie utilizând cagulă şi geacă de poliţist. Cazul a fost închis după prescrierea faptelor.
DNA a pus sub acuzare doi foști șefi din poliție
Doi comisari șefi de poliție sunt acuzați că au emis ilegal documente pentru favorizarea lui Victoraș Micula. Potrivit DNA, în baza acestor documente, fiul omului de afaceri Ioan Micula urma să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor într-o cauză penală. În acest context, procurorii au anunțat că au început urmărirea penală împotriva polițiștilor.
Este vorba despre Laviniu Mugurel Poinar, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Oradea, și Alin-Nicușor Tărău, lfost șef al Serviciului Antidrog Oradea. În prezent, acesta din urmă a fost promovat la conducerea Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea.
Într-un comunicat DNA, polițiștii au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, în acest dosar care vizează fapte asimilate celor de corupţie.
Acuzațiile aduse polițiștilor
În ordonanța DNA se arată că, la 23 decembrie 2020, Poinar Laviniu Mugurel și Tărău Alin-Nicuşor, ar fi emis, fără să aibă dreptul, o adresă oficială în favoarea lui Victoraș Micula. Documentul urma să-l ajute să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor într-o cauză penală în judecată.
Polițiștii au emis documentul conform căruia, în cursul lunii noiembrie 2018, ar fi reuşit prinderea a doi traficanţi de droguri în baza informaţiilor furnizate de Micula Jr. Informaţiile furnizate, susțineau polițiștii, în adresă ar fi stat la baza unui dosar penal instrumentat de DIICOT. Iar ancheta s-ar fi încheiat cu trimiterea în judecată a traficanților.
Procurorii DNA au arătat că adresa a fost emisă la solicitarea avocaților fiului omului de afaceri, pentru a fi utilizată într-un dosar pe rolul Tribunalului Bihor. Anchetatorii îl acuză pe Poinar Laviniu Mugurel, care deţinea atribuţii de soluţionare a petiţiilor, că ar fi emis adresa cu încălcarea legii. În fapt, el ar fi trebuit să direcționeze cererea avocaților către DIICOT - Serviciul teritorial Oradea.
Ulterior, pe 15 martie 2023, s-ar fi constatat că adresa emisă de polițiști nu corespundea realității. Datele comunicate de BCCO Oradea, prin document au fost infirmate de procurorii DIICOT, într-o altă adresă emisă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Polițiștii au fost plasați sub control judiciar de DNA
În acest context, împotriva celor doi polițiști a fost începută o anchetă penală. DNA i-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, cât se află sub incidența măsurii, ei sunt obligați să respecte o serie de restricții. Conform comunicatului, trebuie să se prezinte ori de câte ori sunt solicitați la organul de urmărire penală,
Polițiștii nu pot părăsi teritoriul României și nu pot comunica, direct sau indirect cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar. De asemenea, Tarău Alin Nicuşor nu are dreptul să exercite activităţi specifice funcţiilor de conducere din cadrul MAI.
În cazul în care vor încălca cu rea-credinţă restricțiile impuse, procurorii DNA pot revoca măsura controlului judiciar și pot cere arestul la domiciliu ori arestarea preventivă.