NEWS ALERT! Un fost șef al Serviciului Arme, condamnat la 3 ani de ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

NEWS ALERT! Un fost șef al Serviciului Arme, condamnat la 3 ani de ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

Fostul șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Gheorghe Sava, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Decizia magistraților de la Curtea de Apel Oradea este definitivă!

Gheorghe Sava a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual. În primă instanță, Sava fusese achitat, după ce a fost trimis în judecată în 2014 de procurorii DNA Oradea.

Acesta a fost acuzat că “în noaptea de 22 spre 23 august se afla împreună cu câțiva amici la braconat, fiind prinși de unul dintre paznicii de vânătoare de la Asociația de vânătoare Vânătorul Alpin. Sava l-a intimidat pe paznic, prin declinarea calităţii de ofiţer de poliţie şi şef al serviciului, şi l-a acuzat fără niciun temei faptic de săvârşirea infracţiunii de braconaj.

Comisarul i-a luat arma de vânătoare şi muniţia aferentă, fără să întocmească vreun proces-verbal de constatare a unei infracţiuni sau alt act care să creeze contextul legal al ridicării armei şi muniţiei.

De reținut că, în cursul instrumentării dosarului s-a dispus identificarea armelor deţinute de Sava şi predarea lor către un armurier autorizat. S-a stabilit că inculpatul Sava Gheorghe a deţinut şi deţine în mod ilegal trei arme de colecţie, încălcând şi dispoziţiile legale privind prezentarea spre verificare a armelor respective”.