Sediul PSD a fost vandalizat. Protestatarii au lipit un WC pe sigla partidului
- Radu Novac
- 8 aprilie 2019, 10:33
Sediul PSD din București a fost vandalizat, în cursul nopții de duminică spre luni, de mai mulți protestatari. Aceștia s-au filmat în timp ce au lipit un vas de WC pe sigla partidului.
Marian Ceaușescu, celebrul protestatar #Rezist, s-a deplasat împreună cu doi bărbați, noaptea trecută, la sediul central al PSD din bulevardul Kiseleff. Ajunși acolo au lipit un vas de WC pe sigla partidului. Toată „operațiunea” a fost filmată. "Noi suntem cei vinovați: Ionel, subsemnatul și Cristi," a spus Marian Ceaușescu
Protestatarul Marian Ceaușescu l-a mai abordat și pe deputatul PSD Eugen Nicolicea în faţa unui imobil în Bucureşti, în timp ce parlamentarul urca în maşină. La vremea respectivă, Florin Iordache a declarat următoarele: „E un comportament normal? Dacă cineva are ceva de spus, eu zic să spună potrivit normelor legale. Vom analiza ca să vedem dacă legile sunt prea uşoare, în ideea că îţi dă posibilitatea să ai un comportament anormal, pentru că până la urmă cine are ceva de spus se poate comporta totuşi civizilat şi fără astfel de ieşiri. Dacă cineva are ceva de comentat vis a vis de o atitudine politică a unui politician, are ocazia, atunci când sunt alegeri, să aibă o altă opţiune. Sau se poate, dacă consideră că a încălcat o lege respectivul, atunci se poate adresa organelor, dar modul în care se jigneşte şi s-a depăşit o anumită barieră cred că este inadmisibil. Până la urmă să vii să şicanezi un om pentru că are o altă atitudine sau o altă părere? Pot să înţeleg că cineva are o altă opinie, dar nu pot să înţeleg că depăşeşte un cadru civilizat şi normal”