Sediul central al PRM, călcat de hoţi. Ce au căutat spărgătorii
- Emil Simionescu
- 22 mai 2018, 12:02
Un candelabru, bustul de bronz al lui Lucian Blaga şi bateriile de la chiuvetele. Acesta este bilanţul unei lovituri date de hoţi, deocamdată rămaşi necunoscuţi. A fost vizat chiar sediul central al Partidului România Mare (PRM). Pe lângă obiectele înşirate mai sus, hoţii au mai furat documente privind activitatea partidului, se arată într-un comunicat al partidului la cârma căruia s-a aflat Corneliu Vadim Tudor.
Alertaţi de reprezentanţii Partidului România Mare (PRM), poliţiştii bucureşteni au constatat că sediul central al formaţiunii politice fondată de Corneliu Vadim Tudor a fost prădat. Potrivit anchetatorilor, citaţi de mediafax, hoţii au fost mai mult interesaţi să sustragă documente importante care au legătură cu activitatea partidului, intrat într-un con de umbră imediat după moartea lui Vadim. "Este posibil ca spargerea să fi fost dat[ cu scopul sustragerii de documente, lipsa bunurilor din sediu fiind doar o acoperire”, a declarat unul dintre cei prezenti la locul faptei, citat de mediafax. Potrivit oficialilor PRM hoţii au acţionat la comandă, ipoteză susţinută, spun ei, de faptul că ştiau exact ce căutau şi unde anume se aflau documentele de importanţă dentru partid. În plus, susţin reprezentanţii PRM, “furtul bustului din bronz lui Lucian Blaga, foarte greu de altfel, denontă că nu a fost doar un singur făptaş”.
Pe lângă documente, hoţii au mai plecat cu un candelabru aflat în biroul lui Corneliu Vadim Tudor, un bust de bronz al lui Lucian Blaga, dar şi bateriile de la chiuvetele din sediu, precum şi robinetele de la calorifere. În momentul în care oamenii legii au ajuns la faţa locului, au găsit dulapul de metal în care se aflau documentele deschis, de jur împrejurul lui aflându-se mai multe dosare cu documente răvăşite pe podea.
Oficialii partidului dau vina pe “duşmanii PRM” pe care îi consideră principalii răspunzători de spargere. "Dovada că hoţii au venit cu scop de a sustrage documente este evidentă, acoperirea prin furtul unor banale instalaţii sanitare fiind puerilă”, au declarat surse autorizate din cadrul partidului. “Noi suntem convinşi că duşmanii acestui partid, care sunt încă destul de multi, vor ca PRM să dispară de pe scena politică româneasă şi în locul lui să vină acele pseudopartide naţionaliste, aflate în buzunarul partidelor de la guvernare. Este foarte ciudat ca acest demers cu iz penal, de spargere a sediului PRM, a avut loc imediat dupa ce partidul a reuşit să achite integral datoria restantă la chiria sediului. Este posibil ca acest lucru să fi deranjat pe cineva care pusese ochiul pe sediul PRM, sperând ca va avea loc o nouă evacuare a PRM-ului din sediul central, după vechiul scenariu petrecut în anul 2011", se mai arată în comunicatul de presă al PRM.
În anul la care face referire comunicatul reprezentanţilor PRM, sediul central al partidului a găzduit un scandal în toată regula. Autoritatile care au venit atunci pentru a-l da afară pe Vadim, au fost primate cu injurii de către liderul de atunci al formaţiunii politice.