Două atentate s-au produs simultan astăzi, în faţa sediilor a două ziare din Salonic, în nordul Greciei, provocând doar pagube materiale, au precizat surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.
Dispozitivele au fost amplasate în faţa sediului local al Ta Nea, cotidian naţional, şi al Avriani, cotidian populist, situate la o distanţă de circa 200 de metri, în centrul oraşului.
Atentatele cu dispozitive incendiare sau explozibil artizanal, care provoacă adesea pagube materiale, sunt frecvente în Grecia, fiind atribuite de poliţie mişcării anarhiste sau de extremă-stânga.