„Fiare vechi, fiare luăm”, se aude din stradă. Anunţul prelung, combinat cu tropăitul cailor pe asfalt, este pentru mulţi bucureşteni un ceas deşteptător foarte eficient. E dimineaţă în sectorul 5.

Drumul spre serviciu, chiar şi pe arterele mai circulate, e marcat din loc în loc de câini: maidanezi, patrupede cu proprietar, nu contează. Aici nu se mai face nicio diferenţă de clasă între animale: toate beneficiază de confortul oferit de trotuare.

Pe măsură ce te adânceşti în cartierul Rahova, răsar celebrele blocuri spoite în portocaliu şi roşu. Parterul e mai peste tot mâzgălit cu desene, de la svastici şi obscenităţi la încurajări pentru „Steaua”, favorita absolută a microbiştilor din zonă.

Piaţa Rahova, pitită în mare parte în spatele blocurilor pestriţe de la stradă, a devenit neîncăpătoare pentru toţi cei care au ceva de vândut: a început să se reverse pe trotuare, pe marginea străzilor, ba chiar şi pe refugiul tramvaielor. Cum cobori din 32, dai peste o femeie care le întinde călătorilor mănunchiuri veştejite de leuştean.

Ţigări ascunse sub fustă

Trotuarele, învelite de cuverturi şi folii de plastic, sunt pline: sticle de lapte încălzite de soare, tot felul de brânzeturi ţinute în găleţi, ştiuleţi de porumb, săpunuri, cleme, aparate de ras cu lame pe care cu greu ai avea curaj să le apropii de piele. Se găsesc şi pui de găină în cutii de carton, atracţie irezistibilă pentru copii. „Cumpără, nu mai mângâia”, zice însă o voce răguşită din apropiere. Nu e surprinzător: aici toată lumea caută să facă un ban.

Dintr-o vitrină placată cu CD-uri, feţele cântăreţilor de manele zâmbesc dulce spre stradă, iar muzica învăluie toată hărmălaia.

Lângă piaţă, cuvântul care se aude cel mai des e „ţigări”: aici e locul preferat al vânzătorilor la negru, care străjuiesc trotuarul de-o parte şi de alta. Toată lumea vinde ţigări: copii, femei, bătrâni, tineri. Preţul este mic: 6 lei pachetul.

Una dintre vânzătoare îşi ridică fusta de blugi lungă până la pământ pentru a le arăta mândră celorlalte ingeniozitatea de care dă dovadă: pe pulpă, ceva mai jos de genunchi, are un soi de jartieră din plasă cu trei-patru compartimente dreptunghiulare în care stau aliniate cuminţi pachetele de ţigări. Asta în caz de pericol.

Cartierul Rahova. În depărtare se văd blocurile colorate în roşu, verde şi portocaliu

La un bar: „Uit că am acas’ copii / Şi sunt plin de datorii”

În piaţă sunt şi locuri pentru relaxare după o zi obositoare la cumpărături. Terasa „Big Grill”, de exemplu. O femeie durdulie se plimbă printre mese şi le cere clienţilor câte un leu, în timp ce muşcă dintr-un sandviş. Pe margine, în faţa unei „păcănele”, un tip cu o figură acrită îşi ia ţigara din gură şi o aruncă pe jos. Chiştocul se adaugă celorlalte de la baza aparatului, omul lansează şi un scuipat după el şi îl presează nervos cu piciorul.

Localul e scăldat de valuri de manele: „Am trudit mulţi ani la rând / Ajutor nepreaavând / Mi-am pus copilaşii bine, of, of / Să mă râdă, n-are cine / Că am tras cu clasa mea / Şi-am tot ce-mi vrea inima”. Ghiduş, un bărbat se apleacă şi îşi unduieşte puţin şoldurile, luând poziţia clasică de dansat manele. Desenează câţiva paşi printre mese, pe mozaicul barului, dar renunţă rapid la manifestările artistice. Singur, nu are niciun haz, dar manelele continuă: „Când am bani, eu mă respect / Ne ducem tot la bufet / Uit că am acas’ copii / Şi sunt plin de datorii / Cheltui bani, că d-aia-s bani / Şi n-am treabă de duşmani”.

Vizavi de piaţă, la intrarea pe strada Pucheni, un om doarme la umbră pe cofraje de ouă. Blocurile gri, decojite, se zăresc din capul străzii. Copiii se aleargă pe asfaltul dintre blocuri, printre gunoaie.

Într-o încercare ce pare să-şi fi propus sfidarea oricăror legi urbanistice, oamenii şi-au contruit la parterul blocurilor tot felul de terase şi de anexe pe post de bucătării. Mergi pe alee şi mai vezi o oală cu ciorbă fierbând pe aragaz sau o mamă care îşi articulează copilul.

Afară, oamenii stau la mese de plastic scoase în drum şi beau cafele, stau la taclale sau joacă o tablă. Ceea ce a fost odată o alee dintr-un oraş aduce acum mai mult cu ograda de la ţară. Trecând printre mesele şi bucătăriile instalate, nu îţi poţi înfrâna un sentiment de jenă că ai pătruns în intimitatea oamenilor şi ai asistat la certurile domestice. Cartierul Ferentari. Unii bucureşteni au obiceiul să îşi arunce gunoiul de la fereastră Cartierul Ferentari. Oamenii au profitat de lucrările de pe strada Veseliei şi au transformat-o în groapă de gunoi

Cine e de vină că nu merge tramvaiul 32: Vanghelie, Băsescu sau Iliescu?

În staţia tramvaiului 32 de la Piaţa Rahova e aglomeraţie mare. Oamenii de pe refugiu aruncă priviri deznădăjduite în zare, dar tramvaiul nu se iveşte. La un moment dat, un autobuz opreşte în staţia paralelă cu refugiul. Pe o hârtie pusă în dreapta şoferului e scris cu pix roşu „632”.

Dezorientare generală. Mulţi dau buluc în autobuz, alţii nu ştiu încotro s-o apuce, parcă ar aştepta tot 32-ul. „Ăsta unde merge?”, îl întreabă cineva pe şofer. „Păi dacă ne-au trimis să vă luăm pe dumneavoastră să vă ducem unde aveţi treabă?”, răspunde şoferul oarecum retoric. „Nici el nu ştie”, zice un om suit în autobuz. Până la urmă, se face lumină. Merge la Unirii şi îi ţine locul tramvaiului 32, care nu mai merge de vreo două ore din cauza unei pene de curent.

Oamenii se urcă până la refuz. „Haideţi mai sus”, se aude peste capete. „Eu cobor la prima”, se apără unul. „Acum că v-aţi urcat, nu vă mai interesează de ceilalţi”, spune o doamnă în timp ce se îndeasă înăuntru. Abia ce s-au închis uşile, şi o femeie îi face semn şoferului să o ia şi pe ea. „Unde să mai intraţi?”, zice exasperat şoferul, împreunându-şi mâinile a rugăciune. Până la urmă, îi deschide, iar femeia intră şi ea în îngrămădeală. „Pe la mijloc se urcă”, îi zice cineva cu ciudă. „Păi dacă nu deschide uşile acolo?”, ripostează ea.

Nervii sunt întinşi la maximum şi discuţia deviază uşor spre politică. „L-ai votat, că a venit cu urna la mata”, se aude din spate glasul unui tânăr. „Eu l-am votat?”, răspunde indignată vocea unei femei. Nu se înţelege despre cine e vorba. Poate despre Vanghelie. În orice caz, un bătrân exclamă: „Băsescu e de vină”. „Băsescu e de vină că nu merge 32?”, întreabă mirat un domn la vreo 50 de ani. El are alt vinovat: „Peştele de la capăt se-mpute. Iar capătul e Iliescu”. „Păi Iliescu nu mai are putere”, vine replica. „A avut atunci, în ’90, d-aia suntem aici”. Până la urmă, un alt bătrân are o soluţie care împacă pe toată lumea: „Toţi au furat!”. Linia tramvaiului 32 este una dintre cele mai buclucaşe din Bucureşti

„Să n-am eu de la revoluţie încoace canalizare?”

Într-un alt colţ al sectorului 5, pentru bătrâna Ioana Costache, ultimii 20 de ani nu înseamnă Vanghelie, Băsescu sau Iliescu, ci două decenii de când trebuie să care zilnic două-trei găleţi de apă menajeră până la colţul străzii, ca să o verse acolo: nu are canalizare.

„Să n-am eu de la revoluţie încoace canalizare?”, spune amărâtă doamna de 74 de ani. Locuieşte pe strada Prelungirea Ferentari, la numărul 104 A. În fiecare zi, bătrâna se opinteşte cu găleţile cu apă până la cel mai apropiat canal. Ironia face ca femeia să aibă apă la robinet. Are şi baie: „Am cadă, dar degeaba, că nu pot s-o folosesc. Mă spăl în casă în albie”. Îi e mai uşor să care albia până în stradă decât să înceapă să golescă apoi cada cu găleata.

Atunci când spală vase în chiuveta de la bucătărie, apa se acumulează într-o groapă din curtea casei. De acolo o scoate manual şi o duce la canal. „Stau cu găleţi mereu. Pe noi ne-au uitat. Am certat-o pe fii-mea. I-am zis să umble după canal, că nu mai pot. Păi dă-o naibii de viaţă”.

Ioana Costache îşi goleşte în fiecare zi groapa din curte în care se strânge apa menajeră

W.C.-ul e undeva în fundul curţii, iar când se umple, o dată la doi-trei ani, plăteşte 100 de lei când vine vidanja: „Noi suntem ca la ţară aici. Aruncăm la colţul străzii lăturile la canal, vai de capul nostru”.

În faţa porţii stau câteva coji de pepene abandonate după o gustare la colţ de drum. Bătrâna spune că mătură în fiecare zi, dar gunoiul apare la loc. Puţin mai încolo, la capătul liniei 139, miroase a murdărie şi a mizerie de cal. Din când în când, pe stradă trece câte o căruţă împovărată cu fier vechi.