Roşiile sunt colorate peste noapte. Aceste legume aduse din import şi ajunse pe rafturile supermarketurilor din Timişoara sunt vopsite cu o super tehnologie, după cum explică rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Regele Mihai I al României, potrivit Opinia Timişoarei.
Profesorul Cosmin Popescu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Regele Mihai I al României, a explicat de ce roşiile din marile magazine nu au niciun gust, însă au un aspect impecabil. Acesta a explicat că acestea cresc cu totul altfel decât în clasica grădină, iar serele în care sunt produse arată ca adevărate încăperi din filmele Science Fiction.
„Ceea ce vine la noi, în cea mai mare parte, sunt roşii fără gust, deoarece modul în care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosită într-o formă super intensivă, dacă discutăm de roşii care vin din afara ţării, sunt crescute pe o suprafaţă de apă, acea cultură hidroponică, într-o formă pe care o vedem în filmele SF, rădăcinile sunt în apă şi se spreyază tot ce înseamnă elemente nutritive şi tratamente într-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neapărat rău. Roşia are gust cand îşi acumulează şi îşi sintetizează partea de zaharuri primind lumina de la soare.”, a explicat profesorul Cosmin Popescu, potrivit Opinia Timişoarei.