Într-un anonimat aproape jignitor, Biserica Ortodoxă Română i-a pomenit, pe 16 august 2011, pe Sfinţii Martiri Brâncoveni. Spunem anonimat pentru că nicio publicaţie de marcă sau post important de televiziune nu a remarcat această mare sărbătoare creştină şi românească.

Despre viaţa lui Constantin Brâncoveanu s-a scris mult. Domnitorul, în vârstă de 60 de ani, a refuzat să se lepede de credinţa creştină, în schimbul vieţii. Astfel, pe 15 august 1714, înainte a de fi ucis, a fost silit să privească cum pruncii săi de parte bărbătească – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi bunul său prieten şi sfetnic Ianache au sfârşit ucişi prin tăierea capetelor. Conform cronicarilor, uciderea lor a fost de o cruzime care i-a îngrozit şi pe turci. Sfârşitul acesta de autentic martir şterge cu sângele muceniciei alte caracterizări nu tocmai elogioase despre domnul muntean, socotit la aceea vreme unul dintre cei mai luminaţi şi bogaţi oameni ai Europei.

Secretarul său, aventurierul italian Antonio Maria del Chiaro, îl descria pe Brâncoveanu – probabil din invidie – drept un "descurcăreţ". Unul care "ştia să tundă oaia fără s-o facă să behăie".

Moaştele de la Kilometrul 0

Sfinţii Martiri Brâncoveni au fost cinstiţi în mod deosebit de credincioşii Parohiei "Sfântul Gheorghe Nou" din Capitală, lăcaşul de cult sărbătorindu-şi cel de-al treilea hram. Sărbătoarea a fost dublată de faptul că în biserică se află şi mormântul şi moaştele martirilor. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost Părintele Arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Acesta a amintit de hotărârea din 1992 a Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de trecere a lui Constantin Brâncoveanu "în rândul sfinţilor, în rândul martirilor, a mărturisitorilor dreptei credinţe".

Comisie pentru sfântul domnitor

Conform lui Anton Maria del Chiaro, moaştele mucenicilor şi-au găsit locul în pământul sfânt al Mănăstirii cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din insula Hal ki. Doamna Maria, credincioasa soţie a domnitorului, a strămutat osemintele în biserica "Sfântul Gheorghe Nou", în anul 1720. Mutarea s-a făcut în cel mai mare secret, Brâncoveanu fiind acuzat de "hainie" (trădare) de sultanul Ahmed al-III-lea. Locul a fost păstrat secret, iar abia după 22 de ani, pe 20 iulie 1742, nepotul său, "Costandin Basarab Brâncoveanul, Biv Vel Stolnic", care închina Mânăstirii Sfântul Gheorghe Nou o moşie rămasă "de la fericitul întru pomenire moşul mieu Costandin Vodă Brâncoveanu", arăta, de asemenea, că bunicul său la acest "sfânt lăcaş nu numai ctitor desăvârşit iaste", ci aici "şi oasele fericiţilor întru pomenire moşilor şi a tot neamul nostru sânt astrucate".

Lumină definitivă se face în 1914, când se împlineau 200 de ani de la martiriu, atunci când marele nostru istoric Nicolae Iorga a cerut Parlamentului României ca ziua de 15 august 1914 să fie co memorată în memoria voievodului Constantin Brâncoveanu. Sfânta Mănăstire Hurezi, cealaltă importantă ctitorie a acestuia, a fost aleasă ca loc unde trebuia să se desfăşoare ceremoniile legate de această comemorare. Pentru elucidarea acestor mărturii, comisiunea monumentelor istorice a luat hotărârea de a cerceta mormântul voievodal din partea dreapta a sânului Bisericii "Sfântul Gheorghe Nou".

Sfinţi cu frunze uscate de merişor

În perioada 9 – 16 decembrie 1932 au avut loc cercetări arheologice care au atestat faptul că sub lespedea de marmură fără pisanie se află osemintele voievodului mucenic pentru Hristos Constantin Brâncoveanu. Nu a fost găsită niciun fel de îmbrăcaminte, doar înspre căpătâi s-a gasit un pacheţel cu frunze uscate de merişor. S-a format o comisie de medici specialişti, condusă de către prof. Dr. N. Minovici şi de prof. Dr. F. Rainer, care au făcut expertiza osteologică. Ei au descoperit o tăietură pe a cincea vertebră cervicală, urmare a lovirii cu un corp tăios, arătând de asemenea că atât craniul, cât şi scheletul au aparţinut unui bărbat viguros.

Pe temeiul cercetărilor arheologice din Biserica "Sfântul Gheorghe Nou", raportul întocmit arată că "săpăturile confirmă existenţa mormântului ctitoricesc al lui Constantin Vodă Brâncoveanu sub piatra de mormânt fără inscripţie, dar decorată cu stema ţării".

"Săpăturile confirmă existenţa mormântului ctitoricesc al lui Constantin Vodă Brâncoveanu sub piatra de mormânt fără inscripţie“

RAPORT ARHEOLOGIC întocmit în urma cercetărilor la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou"

DUPĂ 220 DE ANI

Reînhumat într-un sicriu din stejarul palatului

După cum ne-a explicat, pe baza documentelor istorice, preotul paroh Dr. Prof. Emil Nedelea Cărărmizaru, de faţă la scoaterea osemintelor din mormânt a fost însuşi primul patriarh al României, Miron Cristea.

Pe 17 februarie 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sfintele oseminte ale voievodului să fie reînhumate tot în Biserica “Sfântul Gheorghe Nou", iar într-o altă şedinţă, la începutul lunii aceluiaşi an, s-a hotărât ca înhumarea să aibă loc în anul 1934, când se împlineau 220 de ani de la martiriul domnitorului.

Moaştele Sfântului Constantin Voievod au fost puse într-o raclă de lemn, înfrumuseţată cu elemente decorative brâncoveneşti. Lemnul pentru confecţionarea acestei racle a fost luat dintr-un bătrân stejar din curtea palatului brâncovenesc de la Mogoşoaia. În anul 1935, Principesa Marta Bibescu a tradus inscripţia de pe candela de argint pe o placă de marmură ce a fost aşezată lângă mormântul Voievodului Martir.

În 1938, renumitul sculptor Oscar Han realizează în bronz, pe un soclu de piatră, statuia lui Constantin Brâncoveanu, aşezată în faţa ctitoriei sale, de la kilometrul zero al Capitalei. Iar în 1992, ca o încununare peste timp, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române îl trecea pe Constantin Brâncoveanu în rândul sfinţilor.