SECRETUL bine ascuns al premierului DĂNCILĂ. FAMILIA de unde a fost INFIIAT Victor, rupe TĂCEREA

SECRETUL bine ascuns al premierului DĂNCILĂ. FAMILIA de unde a fost INFIIAT Victor, rupe TĂCEREA

Pe vremea când era profesoara de tehnologie de 26 de ani din Videle, Viorica Dăncilă, l-a înfiat pe al optulea copil al Floarei Trocan și al lui Tudor Malancu, Victor.

Mama și frații l-au revăzut pe Victor, acum în vârstă de 29 de ani, în imaginile recente de la Ateneul Român, când băiatul prim-ministrului a stat în loja oficială la evenimentul preluării de către România a Președinției Consiliului UE.

„Eu am vrut să-l las în spital, că nu mai puteam să-l îngrijesc și pe el! Cred și acum că am făcut bine și am văzut și eu la televizor că doamna l-a îngrijit bine”, spune Floarea Trocan, mama naturală a lui Victor Dăncilă.

 „L-am căutat pe Victor la școală, să vorbim ca frații. I-am scris și pe Facebook, dar el mi-a zis că nu vrea să ne vedem”, povestește Cristina, 36 de ani, una dintre surorile mai mari, scrie libertatea.ro.

Înfierea lui Victor s-a făcut fără bani sau recompense, numai că pașii legali sunt neclari. Floarea Trocan, mama care l-a născut pe Victor și care recunoaște că Viorica Dăncilă i-a schimbat enorm în bine viața băiatului, își amintește însă că „primul certificat de naștere a fost făcut direct pe numele Dăncilă”, ceea ce poate fi o problemă legală.

„Am mers împreună cu doamna Dăncilă la Primăria comunei Siliștea și am semnat încuviințarea înfierii. Cu hârtia aceea, doamna s-a dus la Videle și a făcut actele. Iar primul certificat de naștere a fost pe numele Victor Florin Dăncilă”. „În a șaptea zi de la naștere, doamna Dăncilă a venit și a luat copilul de la maternitatea Videle”, încheie Floarea Trocan, mama naturală a lui Victor Dăncilă.

Viorica Dăncilă a refuzat să comenteze aspectele concrete ale adopției.