Cum a reuşit un român să câştige anul trecut două milioane de dolari la poker

Cum a reuşit un român să câştige anul trecut două milioane de dolari la poker

Anton Ionel nu se bazează pe noroc, ci pe matematică, psihologie şi disciplină.

Anton Ionel este originar din Călăraşi, dar s-a stabilit în Bucureşti, după ce a terminat Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM). La cei 44 de ani ai săi, el ocupă primul loc în topul jucătorilor români de poker, datorită câştigurilor de peste două milioane de dolari încasate în 2011 (Daniel Negreanu, jucătorul de poker american cu origini româneşti, nu este inclus în acest top).

Cea mai bună performanţă a sa de până acum o reprezintă clasarea pe locul 3 din 1.600 de jucători la turneul de anul trecut din Bahamas. Această poziţie i-a adus în cont 1.350.000 de dolari. "M-am calificat cu 33 de dolari"

"La acest turneu am jucat peste 12 ore zilnic, timp de şase zile. Interesant e faptul că m-am calificat cu doar 33 de dolari, în condiţiile în care intrarea la joc era de 10.000 de dolari", spune Anton Ionel. A doua performanţă a sa o reprezintă titlul de vicecampion mondial, obţinut în 2011 la Las Vegas. Din 1.400 de competitori, Anton Ionel a ieşit pe locul 2 şi a primit un cec de 500.000 de dolari. Tot anul trecut a ocupat poziţia 23 la un concurs de profil din Franţa, pentru care a fost recompensat cu 47.000 de euro. La începutul acestui an, a ocupat locul 55 din 900 de jucători la un concurs în Franţa, poziţie care i-a rotunjit conturile cu 15.000 de euro. “Sunt bolnav de matematică" Când vine vorba de poker, majoritatea românilor susţin că e un joc de noroc. Cel mai tare jucător de poker din România contrazice această idee: "Din experienţa mea de până acum, pot spune că norocul la poker în sistemul Texas Holdem are o proporţie de maximum 10%. Restul de 90% e bazat pe matematică, psihologie şi disciplină. Cine se bazează mai mult pe noroc n-o să facă niciodată performanţă în acest joc, n-o să aibă realizări".

Rugat să explice concret cât de importantă e matematica la poker, Anton Ionel precizează: "Păi, să luăm un caz concret. Pe masă sunt trei cărţi un 8, un 9 şi un 10. Eu am în mână un popă şi o damă. Ce şanse am eu să-mi intre un valet ca să fac o chintă. Păi, dacă sunt patru valeţi în pachetul de cărţi, rezultă că eu am 16% şansă de câştig, ceea ce e foarte puţin. Eu întotdeauna îmi calculez matematic şansele de câştig. În general, plusez doar pe cărţi unde am şanse de câştig de peste 40%. Cei care mă cunosc ştiu că, atunci când plusez toţi banii, e de rău".

CLASA VIP-URILOR

Despre Gigi Becali: "E prea greu jocul ăsta pentru el!“

Dintre jucătorii români de poker, Anton Ionel spune că i-a avut parteneri redutabili pe Gio­vani Becali, pe Victor Piţurcă şi pe Dan Grigore Adamescu:"Am încercat să-l învăţ poker şi pe Gigi Becali, dar n-a vrut să înveţe. Cred că e prea greu pentru el". Dintre vedetele internaţionale, românul a jucat poker cu Daniel Negreanu, numărul 3 în lume, şi cu patronul echipei de baschet Los Angeles Lakers, Jerry Buss.

A câştigat un pot cash de 200.000 de euro

El spune că cel mai mare pot cash pe care l-a câştigat a fost în valoare de 200.000 de euro. "Însă, am pierdut un pot de 300.000 de euro. Asta era acum trei ani. De atunci, nu mai joc poker cu bani cash. Îmi plac mult mai mult turneele live, de poker Texas Holdem. La pokerul cash e o altă lume. Acum, turneele sunt o provocare pentru mine", afirmă campionul român.

Anton Ionel a descoperit pokerul prin intermediul bunului său prieten, publicitarul Bogdan Naumovici: "Acum nouă ani, m-a luat Bogdan şi m-a dus la Casa Vernescu. Eram amândoi nişte fraieri. Ne ciuguleau ceilalţi în fiecare vineri de câte 500 – 1.000 de dolari. Apoi, am început să studiez jocul şi am fost pe la câteva turnee pe afară ".

CONCENTRARE. Latifundiarul din Pipera se descurcă unde poate, printre oi

BLUF 

Cum se dă o cacealma în mod profesionist, cu mare artă, şi care-i frumuseţea jocului de poker

Când vine vorba de cacealma, Anton Ionel zâmbeşte. "Frumuseţea jocului de poker tocmai în asta constă. A şti să blufezi e o mare artă. Ca să joci la cacealma la poker trebuie să ştii cum s-o faci şi, mai ales, când s-o dai. Aici e vorba de psihologie, de arta de a şti cum să-ţi stăpâneşti psihic adversarul. Când ai dat drumul la cacealma, nu trebuie să-ţi tremure nimic pe tine. Orice gest te poate trăda", afirmă Anton Ionel. L-a păcălit pe cel mai bun jucător francez

Întrebat care a fost cea mai tare cacealma pe care a jucat-o vreodată, Ionel răspunde: "Eram la Praga, la un turneu foarte important, şi-l aveam în faţă pe cel mai tare jucător de poker francez, recunoscut pentru agre­sivitatea sa la joc. Eu aveam în mână un 6 şi un 7 de inimă roşie, iar pe masă erau trei cărţi: un popă, un 4 şi un 7. El plusează 15.000. Se întorc apoi şi celelalte două cărţi, o damă şi încă un popă. Eu cer 70.000 imediat, după care el plusează încă 200.000. Fără să mai stau pe gânduri, dau cu sec. În momentul imediat următor, el a aruncat cărţile. Nu avea nimic în mână. Ceilalţi jucători de la masă s-au blocat. Mă întrebau dacă eu pot vedea viitorul". "Eu joc omul, nu cartea"

Întrebat care este secretul succesului său, campionul român se destăinuie: "La masa de joc trebuie să ştii să-ţi citeşti adversarii. Eu pun presiune pe cei care joacă sume mici, pe cei care joacă cu frică. Eu joc omul, nu cartea. Pe lângă asta, am studiat foarte mult.

Faptul că am fost bun la matematică m-a ajutat foarte mult. Când spun că norocul contează foarte puţin iau în calcul faptul că am ajuns în finala multor turnee. Când ajungi la finalul unui singur turneu, poţi spune că ai avut noroc. Dar când e vorba de mai multe turnee la rând, de nivel maxim, atunci e clar că nu mai e vorba de noroc". CONCURS

Competiţie cu premii de 200.000 de euro

Anton Ionel participă, zilele acestea, la concursul PokerFest, organizat la Bucureşti, la hotelul Howard Johnson. Peste 200 de concurenţi se întrec în această competiţie, care pune la bătaie premii de peste 200.000 de euro.

"Marele premiu cred că va fi în jur de 70.000 - 80.000 de euro. Finala concursului va avea loc sâmbătă. La concurs participă cei mai buni jucători din ţară şi avem câţiva invitaţi şi din alte ţări: Israel, Ungaria şi Bulgaria. Masa finală va fi transmisă sâmbătă, live, pe internet, pe site-ul livestream.com/pokerfest", a declarat, pentru EVZ, Sorin Constantinescu, organizatorul concursului.

Tot sâmbătă va avea loc, în premieră, şi un concurs de poker pentru jurnalişti. "Norocul la poker în sistemul Texas Holdem are o proporţie de maximum 10%. Restul de 90% e bazat pe matematică, psihologie şi disciplină." ANTON IONEL

CITIŢI ŞI:

  • Un român a câştigat 150.000 de euro la poker
  • Daniel Negreanu: "La 16 ani câştigam din poker mai mult decât profesorii"

Ne puteți urmări și pe Google News