Documentele NATO și ale SUA, date publicității pe rețelele sociale, dezvăluie date sensibile din culisele serviciilor de informații americane. Materialele dau la iveală amploarea operațiunilor de spionaj ale Statelor Unite. Acestea nu se rezumă doar la culegerea de informații despre inamici, ci și despre aliați, inclusiv de la Kiev.
Serviciile de informații americane monitorizează nu doar inamicii Statelor Unite, ci și pe aliații săi importanți, din Occident. O investigație jurnalistică analizează conținutul materialelor, dar și implicațiile acestora. Potrivit jurnaliștilor publicației New York Times, care a publicat articolul, din documente rezultă profunzimea operațiunilor de spionaj americane în Rusia.
Serviciile de securitate ale Moscovei nu par să mai aibă secrete în fața spionilor americani care au reușit să afle informații despre următoarele mișcări planificate împotriva Ucrainei.
Conform documentelor analizate, armata lui Vladimir Putin ar fi epuizată, iar infrastructura militară profund compromise. Americanii primesc, de la agenții ruși pe care îi controlează, avertismente zilnice, chiar în timp real, cu privire la loviturile Moscovei și la țintele specifice. Statelor Unite au reușit să transmită Ucrainei informații cruciale care i-au permis să-și stabilească apărarea.
Americanii primesc informații vitale din Rusia
Pe de altă parte, rapoartele scurse în presă, arată că SUA par să îi spioneze pe liderii militari și politici de vârf ai Ucrainei. Iar acest lucru indică faptul că Washingtonul dorește să-și facă o imagine clară cu privire la strategiile militare ale Kievului.
Documentele oferă o imagine dintre cele mai cuprinzătoare asupra mecanismelor interne ale celui mai mare război terestru din Europa ultimelor decenii.
În acest moment, după scurgerea de documente, oficialii americiani au evitat să vorbească despre intețiile de viitor. Aceștia nu au dorit să dea detalii despre o posibilă întrerupere a relațiilor cu vreuna din sursele de informații. Ei au recunoscut, că de la începutul războiului au mai pierdut din sursele care le livrau date secrete de la Moscova.
Statele Unite își spionează aliații
În timp ce parte din rapoarte oferă analize și avertismente generale cu privire la planurile din Rusia, altele conțin date pe care Ucraina le-ar putea folosi pentru a se apăra. Unul dintre rapoarte face referire la intențiile Ministerului rus al Apărării de a lovi cu rachete unități militare ucrainene din anumite locuri, din Odesa și Nikolaev la 3 martie.
Despre acest atac, agențiile de informații americane credeau că ar fi fost conceput pentru a distruge o un depozit pentru drone, un tun de apărare aeriană și pentru a ucide soldați ucraineni.
Un alt document, din februarie, difuzat de Centrul de Comandă al Apărării Naționale al Rusiei, este un raport care vorbește despre „scăderea capacității de luptă” a forțelor rusești din estul Ucrainei.