Mihai Eminescu este cel mai îndrăgit și cunoscut poet roman, iar versurile sale au fost pansament pentru multe inimi rănite. Unele dintre poeziile sale au ca bază relația de iubire dintre el și Veronica Micle, însă altele au drept muză iubiri secrete. Celebra poezie „Pe lângă plopii fără soț” este ilustrația sentimentelor pe care Eminescu le avea față de fiica unui celebru pictor.

În perioada în care Mihai Eminescu a scris poezia „Pe lângă plopii fără soț”, acesta purta o iubire neîmpărtășită pentru fiica pictorului Constantin Lecca, Cleopatra Lecca Poenaru. Poezia a fost publicată pentru prima data în 1883, în revista „Familia”, însă nimeni nu cunoștea la acea vreme secretul din spatele versurilor.

„Plopii fără soț” despre care ne vorbește celebrul poet nu se află la Iași, așa cum multă lume crede. Aleea care l-a inspirat pe Mihai Eminescu și pe care adesea pașii îl duceau era la București, pe strada Cometei (actuala Căderea Bastiliei nr. 2- 10), unde muza a trăit. De-a lungul anilor, istoricii literari și-au pus multe semene de întrebare cu privire la celebrele versuri, ba chiar au fost contraziceri cu privire la muza care l-a inspirat pe poet. Augustin Z.N. Popp susținea că Cleopatra Lecca Poenaru avea cu 10 ani mai mult decât Eminescu, iar Barbu Brezianu afirma că Eminescu era „mai june cu doisprezece ani decât ea”. În cele din urmă adevărul a fost aflat, iar data nașterii Cleopatrei arată că era mai în vârstă cu 13 ani decât poetul. Când cei doi s-au cunoscut, ea avea 43 de ani, iar Eminescu 30.

Cine este și cum arăta Cleopatra, iubirea secretă a lui Mihai Eminescu

Cleopatra Lecca Poenaru l-a cunoscut pe Mihai Eminescu la seratele literare organizate de Titu Maiorescu. Fiica pictorului a fost căsătorită cu Grigore Poenaru, căpitan, maior și ulterior colonel de infanterie. Aceștia au avut împreună doi copii, un băiat și o fată. Soții au ajuns la divorț înainte de 1877, fără ca motivele despărțirii să fie cunoscute. Copii au rămas în custodia mamei, iar aceasta a păstrat numele soțului și locuința de pe strada Cometei, acolo unde se aflau, după afirmațiile lui Barbu Brezianu, „plopii pe care Eminescu îi numărase și găsise «fără soț»”.

În ciuda faptul că Mihai Eminescu i-a dedicate o poezie Cleopatrei Lecca, istoricii literari nu aveau prea multe laude cu privire la aspectul fizic al acesteia. George Călinescu susținea că a fost o femeie urâtă, Șerban Cioculescu o găsea „corpolentă și tare boită”, iar Augustin Z.N. Popp susținea că era „înaltă, planturoasă și că îl privise de sus pe poet”. Aceste remarci ne fac să fim curioși de aspectul fizic al Cleopatrei, iar cele cinci tablouri pictate de tatăl său ne-o prezintă în diverse etape.

Primul tablou ne-o ilustrează pe Cleopatra Lecca Poenaru în perioada copilăriei, la vârsta de 10 ani. Cu privire la acesta, istoricii literari nu și-au dat cu părerea prea mult.

Cel de-al doilea tablou ne-o prezintă pe Cleopatra la vârsta de 16 ani. Petrașcu descrie îndeaproape imaginea tinerei: îmbrăcată în „... costum național, cu ie și fotă, încinsă la brâu, la gât împodobită cu o salbă de aur pe o bentiță de catifea. Este văzută din față, are o privire melancolică, ușor dezamăgită, părul castaniu cu cărare la mijloc și tenul smead. Silueta ei se detașează dintr-un peisaj convențional cu heleșteu, lebede și nuferi”.

În al treilea tablou, muza lui Mihai Eminescu este îmbrăcată într-o rochie albă, cu dungi și flori albăstrui, purtând pe umeri o capă albă de dantelă închisă în față cu o fundă involtă albastră, iar pe bentița din jurul grumazului atârnă doar un singur galben. În mână Cleopatra ține un trandafir roz palid.

Al patrulea portret a fost realizat atunci când Cleopatra Lecca avea vârsta de 25 de ani, îmbrăcată în rochie cu mânecă lungă cu guler alb și închisă în față cu nasturi negri. Nu poartă nici o bijuterie, doar cercei. Ultimul portret al tinerei a fost realizat atunci când avea vârsta de 30 de ani.

Idila dintre celebrul poet și muza sa secretă

Mihai Eminescu și Cleopatra Lecca Poenaru s-au întâlnit pentru prima data în anul 1878, după cum susține Barbu Brezianu. Cei doi se întâlneau, de obicei, la seratele literare organizate de Titu Maiorescu, unde se crede că s-au și cunoscut. Deși poetul pare îndrăgostit până peste cap de această femeie și își dorește să îi devină soț, sentimentele nu i-au fost împărtășite. Petrașcu susține că „ea vorbea (atunci) politicos cu el”, dar „păstra în ton aceeași răceală și același ascendent…, în vreme ce cu persoane cunoscute, foști și viitori miniștri, dânsa avea o notă francă și intimă în conversație, o libertate afectuoasă și priviri de o dulceață cu totul de altă natură…”.

Potrivit istoricului literar, Mihai Eminescu a încercat mai multe metode de a se apropia de Cleopatra, oferindu-se chiar să mediteze copilul acesteia. Istoricii susțin că poetul aducea câte o cutie de bomboane la fiecare lecție, însă nu a reușit să cucerească inima femeii, aceasta rămânând indiferentă. În ciuda acestui fapt, sentimentele poetului nu au dispărut prea curând, ba chiar i-a dedicate mai multe poezii.

Poeziile erau păstrate în biblioteca Cleopatrei Lecca. Aceasta a murit subit, iar fiica sa le-a oferit ministrului de justiție din acea perioadă, Alexandru Giuvara. După moartea acestuia, declarațiile de dragoste în versuri au fost pierdute. Poezia „Pe lângă plopii fără soț” nu a fost scrisă în perioada în care Eminescu încerca să intre în grațiile Cleopatrei, ci mult mai târziu, atunci când sentimentele au dispărut, după cum ne arată versurile. Istoricii literari susțin că aceasta ar fi fost scrisă în 1882 sau chiar în primele zile din 1883, anul în care a și fost publicată pentru prima dată.

Pe lângă plopii fără soţ... Pe lângă plopii fără soţ Adesea am trecut; Mă cunoşteau vecinii toţi - Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea Privii atât de des; O lume toată-nţelegea - Tu nu m-ai înţeles.

De câte ori am aşteptat O şoaptă de răspuns! O zi din viaţă să-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii mici O oră, şi să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci Şi rânduri de vieţi, Cu ale tale braţe reci Înmărmureai măreţ,

Un chip de-a pururi adorat Cum nu mai au perechi Acele zâne ce străbat Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni Şi plini de suferinţi, Ce mi-i lăsară din bătrâni Părinţii din părinţi.

Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeţe capul tău Se-ntoarce în zadar,

Căci azi le semeni tuturor La umblet şi la port, Şi te privesc nepăsător C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfânt Şi noaptea candelă s-aprinzi Iubirii pe pământ.