În copilărie a vrut să se lase de sport pentru că nu învingea pe nimeni şi mărturiseşte că se pricepe la fotbal mai bine ca la judo!
Alina Dumitru traversează un bulevard imens, cum sunt toate bulevardele din Beijing. Mult peste capetele noastre, clădiri ascuţite chiar zgârie norii. Alina poartă o rochie lungă, ca a chinezoaicelor de condiţie bună. Un cadou. Paşii ei sunt mici şi egali, paşii unei campioane care crede în semnele care îi apar în vis: „Joi seară am visat că am pierdut. Nu puteam să mă trezesc, eram disperată. Când am reuşit şi-am văzut că nu sunt în sală, mam liniştit, dar îmi venea să plâng“. După ce stai pe tatami mai multe ore într-o zi decât stă un muncitor în fabrică, e cumva firesc să ai somnul bântuit tot de judo: „Oho, am visat mult! Şi că luam argint, şi că luam bronz... Niciodată aur! Mi-am zis: «Să vezi că e ceva!...»“. Descătuşarea din ’98 Ploieşteanca e în prima ei amiază de campioană olimpică. Una ploioasă. Norii alungaţi cu rachetele, ca să nu strice festivitatea de deschidere a Jocurilor, s-au întors nervoşi. Privind în urmă, spre începuturi, Alinei i se pare că a atins o culme imposibilă: „Cine credea, când m-am apucat eu de judo, prin ’94, că o să fac performanţă? Nici nu voiau să mă primească! După două săptămâni erau gata să mă trimită acasă, pentru că eram prea firavă şi plângăcioasă. I-au chemat şi pe părinţi să mă ia, dar mie îmi plăcea. M-am bocit că eu vreau să rămân! N-au avut ce să-mi zică. A fost greu, deşi primele luni mai mult ne trânteam pe saltea, învăţam să cădem. Aşa mi-am rupt şi o mână, m-am lovit şi la un picior, nici nu mai ştia mama ce să facă... Eram aşa fragilă, nici acum nu sunt prea puternică...“.
Şi nu numai atât: „Antrenorii de la judo sunt mai duri, mai înjură, mai ţipă, eu nu suport asta“. Ea a avut noroc cu Emanoil Câmpean, primul antrenor, un tip răbdător. De-acum nu mai plângea când se lovea, dar tot nu câştiga. „De multe ori am avut ideea să mă las, pur şi simplu nu puteam să înving“. Blocajul l-a depăşit la campionatele naţionale din ’98. Atunci a ieşit campioană. „Mi-am dat seama că ăsta e drumul meu, că nu mai e cale de întors, chiar dacă am făcut multe sacrificii: am plecat la 15 ani de acasă la loturi, am stat prin cantonamente şi zece luni, mi-am pierdut copilăria...“. Căţelul care aduce aurul În 2000, înainte de Europenele de juniori, primise cadou un câine. Părinţii nu i-au dat voie să-l păstreze decât dacă se întoarce cu o medalie. A luat aurul. Apoi s-a făcut mare, tot mai mare, şi a câştigat cinci titluri europene la rând. I-a fost greu cu antrenorul Florin Bercean: „M-a luat tare, dar mi-a prins bine“. Atât de bine încât de sâmbătă e şi campioană olimpică. Într-un Beijing mohorât care îi dictează planurile de viitor - o vacanţă, undeva la soare, cu iubitul ei: „L-am cam neglijat...“.
Ah, şi ar mai fi ceva: o casă mare, frumoasă, cu multe flori: „Nu mai vreau să stau la bloc!“.
20 de minute adică 4 partide a câte 5 minute sunt suficiente pentru a obţine titlul la judo în turneul olimpic, dacă nu câştigi prin ippon
SUPORTER DE LUX Campioana olimpică a susţinut ieri gimnastele alături de conducerea COR Alina Dumitru a mers ieri-dimineaţă la „National Indoor Stadium“, pentru a susţine echipa feminină de gimnastică în faza preliminariilor. A sosit cu puţin timp înainte de ultima rotaţie pe aparate, când fetele se pregăteau să intre la sol. A fost primită cu zâmbete şi îmbrăţişări de tribuna „oficială“ a României din care n-au lipsit Ion Ţiriac, Nadia Comăneci (venită cu soţul Bart Conner şi mezinul „Gogoşel“ Paul), Bogdan Olteanu, Octavian Morariu şi Mircea Sandu. Ziariştii au tăbărât pe judokană. Când Alina a vrut să intre într-o zonă în care nu avea acces, pentru a răspunde chemării presei, s-a opus un voluntar zelos, Zhang. „E campioană olimpică“, i-am spus. „Poate să fie oricine, regulile sunt reguli la Olimpiadă!“. Alina a zâmbit şi a venit pe unde era voie.
ATENŢIE. Alina (în roşu) a fost înconjurată, printre alţii, de Octavian Morariu (stânga), Ion Ţiriac (în albastru), Burt Conner (dreapta) şi soţia acestuia, Nadia Comăneci
PASIUNE
„Să vedeţi ce fotbalistă sunt!“
Pentru că de ieri e practic în vacanţă în China, Alina vrea să meargă la cât mai multe competiţii. De-abia aşteaptă întrecerile de atletism. Fotbalul e însă sportul rege şi pentru Alina. „Când nu avem ce face la sală, încingem câte o miuţă. Să vedeţi ce fotbalistă sunt! Joc atacant, numărul 10!“. Din Liga I îl plăcea pe Dică, dar fiindcă a plecat în Italia, noul idol din prima divizie e Rădoi, „care e mai agresiv, aproape ca un judoka“. Proaspăta campioană olimpică recunoaşte însă că la fotbal ţine cu rivalii de la Dinamo!
Corespondenţă din Beijing
Recomandările noastre
