Ce SECRETE ar fi ajuns la presupusul SPION Carina Țurcan? SECURITATEA Rusiei este AFECTATĂ. Un APROPIAT al lui Putin intră în JOC

Moldoveanca vizată de serviciile secrete din Rusia, Carina Țurcan, care deține și cetățenie română, se află într-un imens scandal de spionaj, al cărui dimensiune abia începe să devină vizibilă. Acuzată că furniza informație SIE din România, se pare că aceasta ar fi avut acces la secrete cruciale pentru statul condus de președintele Vladimir Putin.

Conform publicației propagandistice Sputnik, susțin că Țurcan ar fi lucrat și pentru Agenția americană de Dezvoltare, USAID, prin  Centrul pentru Reforme în Dreptul Comercial al instituției. În orice caz, surse apropiate companiei Inter RAO, din care moldoveanca face parte, susțin că femeia ar fi avut acces la date importante pentru securitatea energetică a statului federal, conform B1.ro.

 

Prin poziția deținută, Țurcan ar fi fost apropiată și de apropiatul lui Putin Boris Kovalciuk, un fost asistent al premierului Dmitri Medvedev, înainte de 2008. Despre acest personaj s-au spus multe. Cu o avere estimată de peste un miliard de dolari, tatăl lui Kovalciuk, Iuri, „este bancherul personal pentru înalţii oficiali ai Federaţiei Ruse, inclusiv Putin. E un consilier apropiat al preşedintelui Putin şi se spune despre el că e unul dintre „casierii” săi”, conform Trezoreriei americane, care a și impus sancțiuni asupra acestuia, după anexarea Crimeei de către Rusia în 2004.

Carina Țurcan ar fi fost reținută de forțele ruse FSB, care o perioadă au monitorizat punctele de contact ale acesteia. În compania „Inter RAO”, Carina Țurcan gestionează exportul și importul de energie electrică și, totodată, răspunde de afacerile companiei în Moldova, mai scrie Kommersant.

Avocații susțin că este nevinovată, dare a a fost plasată în arest preventiv până pe data de 13 august. Reamintim că pedeapsa maximă pentru spionaj, în Rusia, este de 20 de ani privare de libertate. Reprezentanții companiei nu au comentat informațiile și au menționat că oficial Carina Țurcan se află în concediu.

În 2012, Carina Țurcan, a ajuns în componenţa cârmuirii companiei „Inter RAO EES”. Anterior, Carina Ţurcan a condus unul dintre cele mai cunoscute birouri de avocaţi din Republica Moldova, a activat în cadrul companiei Gas Natural Fenosa, iar de câţiva ani activează în cadrul grupului rusesc. Acolo a cunoscut o ascensiune fuliminată ajungând a fi preşedintele Consiuliului de Administrare al Centralei Electrice Moldoveneşti de la Cuciurgan, întreprindere ce asigură cu energie electrică 50% din Republica Moldova şi mai exportă şi în România.