Secretarul de stat american, RĂNIT în Franța într-un accident de BICICLETĂ

Secretarul de stat american John Kerry a fost transportat la un spital din Geneva, după ce a suferit un accident de bicicletă în Alpii Francezi. Starea sa este stabilă.

Accidentul s-a produs în apropiere de localitatea Scionzier, în departamentul Savoia Superioară din Estul Franței, în jurul orei locale 9.40, a relatat AFP preluată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt John Kirby nu a oferit detalii despre circumstanțele accidentului, însă un oficial al Departamentului de Stat, sub protecția anonimatului, a declarat că secretarul de stat a căzut într-un viraj, fără ca alte viehicule să mai fi fost implicate.

John Kerry, care a fost transportat la o clinică din Geneva cu un elicopter, obișnuiește să facă ciclism atunci când se află în turnee prin Europa, în ciuda celor 72 de ani ai săi. El se afla de vineri la Geneva pentru discuții cu omologul său iranian pe tema programului nuclear al Teheranului.

Luni seara, Kerry este așteptat la Paris pentru o reuniune de urgență pe tema combaterii organizației teroriste ISIS.