Secret Service, implicat într-un nou scandal. Agenții au apelat la prostituate și în Salvador

Secret Service este implicat într-un nou scandal, după ce a pierdut nouă angajaţi ca urmare a incidentului din Columbia. Serviciul american însărcinat cu paza președintelui SUA a deschis o anchetă privind posibile fapte asemănătoare, cu prostituate și striptease, ce s-ar fi petrecut anul trecut în Salvador.

Alte acuzaţii au fost lansate în această săptămână, a făcut cunoscut un responsabil al Congresului, sub protecţia anonimatului. ”În cursul acestei săptămâni, Secret Service a primit un apel în legătură cu afirmaţiilereferitoare la presupusul comportament al agenţilor în Salvador, unde Obama s-a aflat în ultima etapă a unui turneu întreprins la sfârşitul lunii martie 2011 în America Latină”, a precizat oficialul american.

Un oficial care colabora cu echipa Secret Service ce avea ca misiune să pregătească vizita lui Obama a dezvăluit că agenţi şi militari americani au mers într-un bar cu program de striptease din San Salvador, înainte de sosirea preşedintelui.

Potrivit canalului de televiziune KIRO-TV, cu sediul la Seattle, ce a făcut cunoscută informaţia, subcontractorul în cauză a văzut mulţi agenţi consumând alcool, iar pe unii plătind prostituate. Dezvăluirea vine după ce, la jumătatea lunii, 12 agenţi ai Secret Service au fost suspectaţi că au frecventat prostituate la Cartagena, în Columbia, în perioada în care au pregătit călătoria liderului de la Casa Albă la summitul Americilor, desfăşurat la 14 şi 15 aprilie. În urma incidentului, nouă dintre aceştia au fost concediaţi, au demisionat ori au ieşit la pensie.