Sebastian KURZ, liderul conservator AUSTRIAC ar putea deveni cel mai TÂNĂR lider din lume

Sebastian KURZ, liderul conservator AUSTRIAC ar putea deveni cel mai TÂNĂR lider din lume

Partidul Popular austriac (OeVP, conservator), condus de ministrul de Externe, Sebastian Kurz, a câştigat cu circa 30,2% din voturi alegerile legislative desfăşurate duminică în Austria, arată rezultatele parţiale.

Pe locul doi s-a plasat Partidul Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta) cu aproape 26,8% din voturi, urmat de Partidul Social-Democrat (SPOe) cu 26,3%, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

Aceste procente au fost consemnate în urma numărării a 42% din buletinele de vot. Rezultatul preliminar confirmă posibilitatea unei viitoare coaliţii între conservatori şi extrema-dreaptă, idee avansată în timpul campaniei electorale ce a fost dominată de tema imigraţiei.

Atât Sebastian Kurz cât şi liderul FPOe, Heinz Christian Strache, au pledat pentru o abordare mai restrictivă faţă de imigraţia ilegală, după ce peste 130.000 de de migranţi au cerut azil în Austria în anii 2015 şi 2016.

Dar finalul campaniei a fost marcat şi de scandalul pornit de la dezvăluirile conform cărora un fost consilier al campaniei cancelarului social-democrat Christian Kern, israelianul Tal Silberstein (om de afaceri care a fost de-a lungul timpului şi consilier de imagine sau consilier politic al unor politicieni români n.red) a creat site-uri paravan cu scopul de a-l defăima pe Kurz şi formaţiunea sa.

Cancelarul austriac a declarat că nu a fost informat în legătură cu aceste tactici şi i-a acuzat la rândul său pe conservatori că sunt implicaţi în aceste dezvăluiri.

Coaliţia anterioară, formată din conservatori şi social-democraţi, s-a destrămat în luna mai, când popularul ministru de externe Sebastian Kurz, în vârstă de 31 de ani, a devenit liderul OeVP.