Sebastian Burduja vrea o iarnă fără probleme. Primele măsuri pentru noiembrie-martie 2025

Gaze. Sursa foto: Pixabay

România. Sebastian Burduja va conduce, miercuri, 4 septembrie, şedinţa primului Comandament de iarnă din acest an. Ministrul Energiei va analiza scenariile posibile din iarna aceasta şi stocurile de gaze și de cărbuni.

Sebastian Burduja, despre primele măsuri pentru noiembrie-martie 2025

Așadar, Sebastian Burduja, ministrul Energiei va conduce primul Comandament de iarnă. Sedinţa a fost programată pentru ora 15.00, iar la finalul întrunirii se vor oferi primele detalii cu privire la scenariile luate în calcul şi stocurile disponibile pentru iarna care vine.

Se urmăresc, de asemenea, măsurile privind funcţionarea în bune condiţii a sistemului electroenergetic naţional pe toată perioada iernii, începând cu data de 1 noiembrie 2024-31 martie 2025.

Sebastian Burduja. Sursa foto: Facebook

Aportul panourilor fotovoltaice ale prosumatorilor

Potrivit informaţiilor oferite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, puterea instalată deja în toate panourile fotovoltaice ale prosumatorilor ajunsese la 1.780 MW  pe data de 31 mai 2024. Este dublul puterii instalate la data de 31 mai a anului trecut.

Iar pentru iarna 2024 – 2025 s-a estimat o putere de aproximativ 2.200 MW. Pentru estimarea consumului brut de energie, Dispecerul Energetic Naţional a venit cu un scenariu pentru temperaturi în jurul mediilor lunare din anii trecuți, dar și cu un scenariu pesimist:

  • În scenariul mediu pentru 01.11.2024- 31.03.2025, consumul intern brut prognozat este de  24.670 GWh, cu 2 % mai mare față de iarna anterioară.
  • În scenariul pesimist s-a estimat un consum lunar de 230 GWh, mult mai mare față de cel din scenariul mediu. Consumul intern brut prognozat în acest scenariu pentru intervalul menționat este de 25.650 GWh, cu 6 % mai mare decât valoarea de 24.182 GWh înregistrată  iarna trecută.

Sebastian Burduja, despre rezerva de gaze pentru iarnă

Sebastian Burduja a mai anunțat că România a atins ținta europeană de stocare a gazelor pentru iarnă cu două luni mai repede. Așadar, ministurul Energie a dat asigurări că „românii nu vor tremura nici de frig și nici de frica facturilor”. Sebastian Burduja a mai subliniat că sunt pregătiți pentru iarnă în ceea ce privește gazele naturale pentru populație.

O altă veste bună este că de la 1 octombrie, va începe activitatea la terminalul GNL de la Alexandroupolis, o unitatea plutitoare de stocare și regazificare, care este importantă pentru Coridorul Vertical, o inițiativă românească,  prin care se vor putea livra gaze din afara Rusiei pentru restul Europei, informează energie.gov.ro.