Americanii cred că societatea lor este considerabil mai coruptă decît era înainte de venirea la putere a lui Donald Trump, relevă un studiu publicat marți, citat de AFP.
Aproape șase din zece persoane chestionate consideră că faptele de corupție s-au înmulțit în ultimele 12 luni, comparativ cu 3 din 10 într-un sondaj similar realizat în ianuarie 2016, a conchis asociația Transparency International (TI).
Corupția este o problemă endemică la Casa Albă în opinia a 44% dintre americanii intervievați, o creștere de 8% de la sondajul precedent. Congresul, forul legislativ al SUA, este evocat cel mai frecvent ca fiind marcat de corupție. Totodată, dacă în 2016 jumătate dintre cei chestionați au apreciat că guvernul a eșuat în lupta anticorupție, în prezent această proporție a crescut la 70%.
"Aleșii noștri au eșuat în eforturile de a inspira încredere în capacitatea Washingtonului de a se afla în slujba populației. Sunt percepuți în continuare ca reprezentînd interesele unei elite corporatiste", a comentat Zoe Reiter, purtătoare de cuvînt a TI.
Sondajul a fost realizat telefonic pe un eșantion de 1005 adulți, în perioada octombrie-noiembrie, cu o marjă de eroare de 3,1%.
După instalarea sa în funcție, în ianuarie a.c., Donald Trump le-a încredințat celor doi fii mai mari ai săi controlul zilnic al afacerilor derulate de Trump Organization, al cărei proprietar a rămas însă. Or, fiind vorba de un imperiu de afaceri cu ramificații în toată lumea, s-a pus și problema unor potențiale conflicte de interese în favoarea președintelui american, amintește AFP.