Se schimbă regulile de intrare în România pentru cetățenii din Republica Moldova. Ce vor trebuie să facă aceștia

Republica Moldova. Sursa foto: Dreamstime.com

Noi reguli de trecere a frontierei vor putea fi introduse din anul 2023 pentru majoritatea cetățenilor din Republica Moldova, scopul fiind acela de a consolida securitatea la granițele țării.

Astfel, începând cu luna noiembrie a anului 2023, moldovenii care vor dori să intre în spațiul Uniunii Europene vor fi nevoiți să se înregistreze electronic, iar pentru toată această procedură vor plăti suma de șapte euro de persoană.

Cui se aplică și ce scop are înregistrarea electronică

Măsura se aplică doar anumitor categorii de persoane, mai precis celor cu vârste cuprinse între 18 și 70 de ani. Ceilalți cetățeni nu vor fi obligați să plătească taxa pentru înregistrare.

Scopul principal este acela de a întări securitatea la frontierele țării, dar se vrea și urmărirea digitală a tuturor cetățenilor care intră și ies din țările Uniunii Europene. Pe lângă cei din Republica Moldova, de această înregistrare electronică vor avea nevoie și cetățenii americani, britanici sau ceilalți cetățeni care nu fac parte din UE.

Regimul de vize pentru cetățenii Republicii Moldova a fost liberalizat în 2014

Din anul 2014 a fost liberalizat regimul de vize în spațiul Schengen pentru cetățenii Republicii Moldova posesori ai pașaportului biometric. De atunci și până în anul 2020 peste două milioane de cetățeni moldoveni au călătorit în statele Schengen. Important de știut este că cetățenii Republicii Moldova nu vor avea nevoie de viză pentru a intra în România, din 2023.

În prezent au posibilitatea de a călători fără viză în UE aproximativ 2.5 milioane de posesori ai pașapoartelor biometrice, inclusiv peste 200.000 de cetățeni moldoveni care locuiesc în regiunea transnistreană.

În anul 2017 Consiliul a adoptat o revizuire a mecanismului de suspendare a exonerării de obligația de a deține viză, potrivit căreia suspendarea poate fi  declanșată de o notificare din partea unui stat membru sau de către Comisia Europeană.

În cazul unei notificări din partea unei majorități simple a statelor membre, Comisia va trebui să adopte o decizie de punere în aplicare care suspendă temporar exonerarea de obligația de a deține viză pentru anumite categorii de resortisanți ai țării terțe în cauză pentru o perioadă de 9 luni. În cursul acestei perioade, Comisia stabilește un dialog consolidat cu țara terță în cauză, pentru a remedia circumstanțele respective.

Comisia evaluează anual procesul de implementare a regimului fără de viză cu statele terțe și elaborează un set de recomandări cu referire la fiecare stat în parte, potrivit infoactual.ro.