Fost deputat în Rada de la Kiev, Ilia Kiva, susține că harta Europei de Est va suferi modificări importante și că Occidentul vrea să divizeze Ucraina și să împartă teritoriile sale altor state. Acestea ar urma să fie anexate de România, Polonia, Ungaria și Rusia.Țării noastre ar uma să îi revină regiunea Cernăuți.
Cunoscut pentru poziția sa pro Rusia, Ilia Kiva susține că deja există și o hartă care a fost prezentată pe canalul național al televiziunii poloneze TVP1. „Harta chiar a apărut pe canalul naţional din Polonia. Se confirmă tot ceea ce am vorbit deja și pentru ce este pregătit Occidentul în legătură cu Ucraina”, a scris Ilia Kiva pe canalul său de Telegram.
Cum ar fi împărțite teritoriile
Potrivit hărții prezentate, Ucraina ar urma să fie divizată, mai scrie Ilia Kiva. Regiunile Kiva, Lvov, Ivano-Frankivsk, Volîn, Rivne și Ternopil vor fi desprinse de Ucraina şi vor fi trecute la Polonia, în timp ce României îi va fi redată regiunea Cernăuți.
Împărțirea nu s-ar oprit aici. Ungaria ar urma să primească Transcarpatia, iar cele mai multe teritorii ale Ucrainei ar ajunge la Rusia: Odesa, Nikolaev, Herson, Zaporojie, Dnepropetrovsk, regiunile Harkov și republicile din Donbass. Potrivit creatorilor hărții, Ucraina va reuși să păstreze regiunile centrale și de nord ale țării.
Declarații controversate
Nu este pentru prima dată când Ilia Kiva face astfel de declarații. La mijlocul lunii februarie, el apostat, tot pe Telegram, că „așteptăm ca Ungaria, Polonia și România să revendice teritoriile primite de Ucraina în timpul regimului comunist. Locuitori din Regiunile Ternopil, Cernăuți, Volîn, Lvov s-au pregătit de mult pentru asta, după ce au primit o a doua cetățenie și așteaptă cu nerăbdare „anexarea”.
Ilia Kiva a plecat în Spania la finele lunii ianuarie și a afirmat public că nu va lupta pentru Ucraina. „Ăsta nu-i războiul meu… e istorie americană. Nu o să te apăr pe tine, Zelenski, și să-mi dau viața mea”, a spus Ilia Kiva într-un video, postat pe rețelele sociale. El a mai afirmat și că Ucraina își trăiește ultimele zile și că ultimii „patrioți“ au părăsit țara cu 2,6 miliarde de euro cash. În vârstă de 44 de ani, Ilia Kiva este unul dintre deputații controversați ai Ucrainei. El are un bunic declarat erou al Uniunii Sovietice.
Cum s-a ajuns la regiunea Cernăuți
Regiunea Cernăuți a luat ființă în 7 august 1940 după ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord. Regiunea a fost organizată în partea de nord-est a Ținutului Suceava al Regatului României, unind părți din trei regiuni istorice: jumătatea de nord a Bucovinei, jumătatea de nord a județului Hotin al Basarabiei și regiunea Herța, care făcea parte din județul Dorohoi (actualul județul Botoșani) al Moldovei propriu-zise.