Se schimbă Codul Rutier. Șoferii riscă să rămână fără permis în doar 3 zile

Poliție. Sursa foto: Dreamstime.com

Se schimbă Codul Rutier. Șoferii români riscă să rămână fără permisul de conducere în doar 3 zile. Aceștia vor fi supuși mai multor controale amănunțite, a anunțat Poliția Rutieră.

Se schimbă Codul Rutier. Șoferii români riscă să rămână fără permisul de conducere în doar 3 zile. Medicii vor putea trimite la psiholog șoferii a căror sănătate mintală li se pare îndoielnică. Doctorii vor anunța Poliția Rutieră, iar unii conducători auto vor rămâne fără permis.

În prezent, actualele norme ale legislației rutiere, au în vedere numai afecțiunile fizice. Modificările propuse de minister introduc prevederi similare în ceea ce privește aptitudinile mintale ale șoferilor. Se va introduce o procedură asemănătoare celei existente acum pentru afecțiunile fizice. Un medic care are suspiciuni privind starea de sănătate a șoferului îl va putea trimite la o evaluare psihologică. Sunt vizați șoferii agresivi și cei care își pierd răbdarea ușor.

„Orice medic, atunci când constată că o persoană, titulară a unui permis de conducere, aflată în evidența sau îngrijirea sa, prezintă simptome ce pot afecta capacitățile psihologice necesare pentru a conduce (...), emite bilet de trimitere către o formă independentă de exercitare a activității de psiholog (...), în vederea realizării unei evaluări psihologice”.

Schimbări mari în Codul Rutier

Dacă psihologul constată că șoferul consultat este inapt să conducă, el este obligat să anunțe Poliția Rutieră. Oamenii legii vor putea să suspende permisul auto. Persoana al cărei permis de conducere urmează a fi retras nu mai are dreptul de a conduce. Aceasta trebuie să predea permisul Poliției Rutiere în termen de maximum trei zile lucrătoare, precizează Codul Rutier.

Sursă foto: Arhiva EVZ

Proiectul de OUG trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial, potrivit avocatnet.

Ce este fișa medicală pentru permisul auto

Fișa medicală permis auto este un document care constată că solicitantul unui permis auto este apt din punct de vedere a stării de sănătate să conducă. Aceasta poate fi emisă doar de o unitate medicală autorizată. Controlul psihologic constă într-o probă scrisă, asemănătoare completării unui test IQ. Doctorii vor testa și reflexele, capacitatea de concentrare, autocontrolul și viteza de reacție a șoferilor.

Când este obligatorie fișa medicală pentru permisul auto:

  • atunci când obții pentru prima dată permisul de conducere;
  • în cazul prelungirii valabilității/ preschimbării permisului de conducere;
  • în cazul permiselor anulate sau suspendate.