Românii care nu-și vor preschimba cărțile de identitate actuale, simple, cu cele electronice, nu vor mai putea circula în străinătate decât cu pașaport. Autoritățile române au stabilit că până la finalul anului viitor vor implementa proiectul de eliberare a cărților de identiate electronice (cu CIP) la nivelul întregii țări. În București, programul va fi lansat, cel mai probabil, în a doua jumătate a anului 2023.
Până la finalul anului viitor, Ministerul Afacerilor Interne urmează să extindă procesul de emitere a cărții electronice de identitate la nivelul întregii țări. Proiectul a fost lansat în vara anului 2021 la nivelul județului Cluj. De atunci, au fost eliberate peste 5.400 de astfel de documente de identitate. Lansarea la nivelul județului Cluj, printr-un proiect pilot, a fost necesară pentru ca România să respecte termenele stabilite printr-un regulament european ce vizează îmbunătățirea securității documentelor de identitate ale cetățenilor Uniunii Europene.
Termenul-limită pentru emiterea cărților de identitate electronice, cuprins în Regulamentul (UE) 2019/1157, a fost stabilit în data de 2 august 2021. Autoritățile române, mai exact Ministerul Afacerilor Interne condus de Lucian Bode, nu a avut capacitatea și competența necesare să implementeze acest program la nivel național. Drept urmare a decis să-l amâne, apelând la un subterfugiu pentru a nu depăși termenul stabilit de UE.
La momentul respectiv, MAI anunța că „acest proiect-pilot, ce se va derula la nivelul județului Cluj, permite familiarizarea atât a cetățenilor, cât și a autorităților cu pașii ce trebuie respectați în vederea obținerii/ emiterii cărții electronice de identitate”.
După doi ani, potrivit MAI, va urma extinderea procedurii de emitere a cărții electronice de identitate la nivelul Municipiului București, la jumătatea anului viitor, 2023. Urmează ca programul să fie implementat la nivel național până la 31 decembrie 2023.
Cartea electronică de identitate va putea fi folosită atât în interacțiunile cu autoritățile sau cu instituțiile din țara noastră, cât și cu cele din străinătate. Aceste documente de identitate, mult mai complexe, vor putea fi folosite, precum actele de identitate simple din prezent, și pentru a călători în spațiul comunitar.
Avantajele cărții electronice de identitate
Cartea de identitate electronică conține și o semnătură digitală, lucru care, cel puțin teoretic, va contribui la reducerea birocrației în interacțiunile cetățenilor cu autoritățile române. Semnăturile electronice sunt gratuite pentru cetățeni, fiind emise pe cheltuiala statului. În plus, cartea electronică de identitate va înlocui și cardul de sănătate.
„Termenul de valabilitate al Cărții Electronice de Identitate (CEI) se stabilește în funcție de vârsta titularului pentru a fi în concordanță cu modificările fizionomiei acestuia. De asemenea, se poate solicita emiterea unui nou CEI, înainte de expirarea termenului de valabilitate, în funcție de evenimentele de stare civilă sau administrative din viața cetățenilor”, se arată în comunicatul MAI.
Nu în ultimul rând, cărțile electronice de identitate vor putea fi eliberate și pentru copii, indiferent de vârstă, cu condiția ca acest lucru să fie solicitat de părinți.
Cei care, din motive religioase sau de conștiință, nu vor să dețină o carte electronică de identitate pot opta pentru ocarte de identitate simplă, așa cum sunt cele utilizate în prezent. Este important de știut că într-o astfel de situație, nu vor mai putea circula în cadrul Uniunii Europene decât cu pașaport, conform avocatnet.ro.