Se redeschide podul de la Fetești. Șoferii, scutiți de plata taxei

Sursa foto: Wikipedia

Autoritățile au decis să redeschidă circulația pe podul de peste Dunăre, de la Fetești, de peste brațul Borcea. Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. În acest context, Compania a făcut o serie de precizări în legătură cu taxa de pod pe care trebuie să o plătească șoferii ce tranzitează zona.

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a declarat că circulația pe podul de peste Dunăre, de la Fetești, va fi reluată începând de joi. Podul va fi deschis integral și nu vor exista alte restricții de circulație, a precizat oficialul CNAIR.

„Circulaţia va fi reluată total şi pe calea 2 (sensul Constanţa - Bucureşti) a acestui pod situat pe A2 (Autostrada Soarelui)”, a arătat directorul CNAIR pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, joi, începând cu ora 9:00, se ridică restricţiile instituite pe A2 pentru lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea.

„Menţionăm faptul că defectele structurale la tablierele din beton armat ale podului peste braţul Borcea, calea 2, au fost evaluate prin carotare încă din vara anului 2022. Experţii responsabili de interpretarea rezultatelor de laborator au solicitat încă o evaluare a betonului suprastructurii, după decopertarea straturilor căi şi a betonului de pantă”, se arată în comunicatul CNAIR.

Podul Borcea de la Feteși, Borcea Nou, cum i se mai spune, în lungime de 970 de metri, traversează fluviul Dunărea şi, împreună cu infrastructura similară de la Cernavodă, în lungime de 1.596 metri, asigură legătura dintre oraşele Feteşti şi Cernavodă.

Lucrările de reabilitare vor continua

În anul 2021, CNAIR a atribuit contractele pentru reabilitarea ambelor poduri peste Dunăre constructorului Maristar pentru 130 de milioane de lei. Finanțarea este asigurată din fonduri europene. Calendarul de lucrări a fost stabilit în așa fel încât să nu afecteze circulația în sezonul estival. Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea Nou, situat pe Autostrada A2, au fost reluate în data de 14 februarie

Stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare este de 78%, iar după finalizarea sezonului estival se vor introduce și alte restricţii de trafic pentru realizarea ultimelor lucrări mai puțin importante, în vederea finalizării reabilitării şi realizării recepţiei, precizează CNAIR.

„Astfel, în luna martie 2023 a avut loc ultima evaluare a stării de degradare a suprastructurii de beton armat a podului. După interpretarea ultimelor rezultate, experţii au luat decizia de a spori cantităţile de beton structural necesare a fi înlocuite. Având în vedere şi faptul că lucrările de decopertare erau complet realizate, CNAIR împreună cu antreprenorul au depus toate eforturile pentru a se finaliza cât mai repede lucrările programate cât şi cele suplimentare stabilite de experţi în luna martie. Odată cu decopertarea straturilor căii şi demolarea betonului de pantă vechi, posibilitatea de a etapiza intervenţia şi deschiderea circulaţiei mai devreme era practic nulă”, se spune în comunicat.

Ce se întâmplă cu taxa de pod

După ce vor fi încheiate lucrările de reabilitare cele două poduri dunărene, Borcea şi Cernavodă, vor avea o perioadă de serviciu de cel puţin 40 de ani. De asemenea, constructorul a acordat o garanție de 5 ani după recepţie. În acest context, CNAIR a anunțat că taxa de pod de la Feteşti va rămâne suspendată până la finalizarea procedurilor administrative necesare reintroducerii sale.

„Reiterăm scuzele pentru disconfortul creat utilizatorilor autostrăzii A2 în ultimele 4 weekenduri şi vă asigurăm că acest tip de intervenţii structurale la ambele poduri au fost de o importanţă majoră fiind absolut necesare. Precizăm faptul că taxa de peaj la Feteşti rămâne suspendată până la finalizarea tuturor operaţiunilor administrative necesare reinstituirii acesteia”, se mai afirmă în documentul CNAIR.