Omenirea este martoră la un nou eveniment spectaculos care are loc în Univers, chiar în apropierea Pământului. Un asteroid uriaș va trece pe lângă planeta Pământ, duminică. Asteroidul a fost inclus de agenția spațială americană în categoria ”potenţial periculos”.
Universul vrea să ne spună ceva cu acest fenomen? Conform informațiilor oficiale venite de la NASA, un asteroid de peste 800 de metri în înălțime și 500 de metri în lățime va trece pe lângă planeta noastră, duminică, 29 noiembrie, cu o viteză uriașă.
Asteroidul este așteptat să treacă pe lângă Pământ, duminică, 29 noiembrie, la ora 12:09 (ora României), scrie Antena 3.
Agenția spațială americană a identificat corpul ceresc ca fiind „un obiect din apropierea Pământului” pentru că se va apropia la 1,3 unități astronomice de Terra.
Asteroidul este așteptat să treacă la o distanță de 4.302.775 km de planeta noastră.
Asteroidul a fost inclus de NASA în categoria „potenţial periculos”, ca orice alt obiect spaţial care se apropie de Terra la mai puţin de 7.480.000 de kilometri, scrie Antena3.
Potrivit specialiștilor, nu este prima oară când acest asteroid, denumit 2000 WO107, trece pe lângă noi.
Specialiștii au adăugat că obiectul cosmic nu va putea fi văzut cu ochiul liber, ci prin intermediul telescopului.
Oamenii de știință monitorizează roca spațială încă de când a fost descoperită în anul 2000, de către astronomii din New Mexico. NASA a identificat asteroidul ca fiind „un obiect din apropierea Pământului” (NEO) pentru că se va apropia la 1,3 unități astronomice de Pământ. O unitate astronomică este măsura distanței dintre Pământ și Soare, care este în jur de 150.000.000 de km, scrie descoperă.ro.
Deși o astfel de distanță pare destul de mare încât să nu ne facem griji, clasificarea de NEO înseamnă că NASA își va pregăti „Planul de Acțiune și Strategia Națională în eventualitatea unui obiect în apropiere de Pământ” (National Near-Earth Object Preparedness Strategy and Action Plan) pentru cel mai grav scenariu posibil.
NASA definește asteroizii drept „rămășițe stâncoase ale formării sistemului nostru solar, din urmă cu 4,6 miliarde de ani”. De asemenea, astronomii cred că există în jur de 1.031.488 de asteroizi.
Acest asteroid va oferi astronomilor o bună oportunitate de a-l studia, după ce alt corp ceresc a zburat recent foarte aproape de Terra.