Fostul spion britanic Christopher Steele, autorul dosarului cu informații false despre complicitatea Trump-Rusia, a încercat să îl lege pe președinte și de militanții pro-Brexit.
Christopher Wylie, un fost angajat al companiei Cambridge Analytica, scria într-un pasaj prea puțin luat în seamă al autobiografiei sale, „Mindf*ck”, că s-a întâlnit cu Steele și cu angajatorul acestuia, Glenn Simpson, fondatorul companiei Fusion GPS, în 2018, în biroul parlamentarului britanic Damian Collins.
Comisarul britanic pentru Informații, Elizabeth Denham, a condus investigația în legătură cu rolul jucat de compania de analiză Cambridge Analytica în Brexit, nedescoperind nici un fapt reprobabil, așa cum se sugerase. De asemenea ancheta britanică nu a descoperit legături ale Cambridge Analytica cu Rusia.
Wylie a declarat că a obținut o mină de documente și de înregistrări din interiorul campaniei „Leave”, care milita pentru ieșirea Marii Britanii din UE.
Wylie a discutat despre aceste informații în cadrul unei audieri din iunie 2018, cu Democratul Adam Schiff, președintele Comisiei de Informații din Camera Reprezentanților.
„Compania lui Steele a aflat despre documentele și înregistrările pe care le am dintr-o sursă britanică, iar Fusion GPS ne-au spus că și ei au documente și informații proprii care fac lumină asupra acelorași legături – între ruși, Brexit și echipa de campanie a lui Trump”, a scris Wylie în cartea sa.
„Ca într-un puzzle, Collins, Fusion GPS și eu însumi pusesem fiecare mâna pe diferite seturi de documente despre aceleași evenimente, și am început să reconstituim întregul.”
Wylie, care a lucrat la analist de date la Cambridge Analytica până în 2014, a declarat că a fost contactat de Fusion GPS (plătită de Hillary Clinton pentru a obține informații compromițătoare despre Donald Trump) la scurt timp după ce a fost audiat de Schiff, coleg de partid cu Clinton.
Wylie le-a făcut o reverențăîn cartea sa lui Schiff și Simpson.
El le-a mulțumit lui Schiff și Democraților din Comisia pentru Informații din Camera Reprezentanților „pentru toată munca nevăzută pe care o faceți”. De asemenea, el l-a elogiat pe „Glenn Simpson și Fusion GPS pentru strălucita muncă de investigații”.
Republicanul Devin Nunes, șeful Republicanilor din Comisia de Informații a Camerei, a afirmat că nu este uimit că Schiff, Steele și Fusion GPS investigau și o altă conspirație.
„Această nou-dezvăluită conexiune nu este surprinzătoare”, a declarat Nunes pentru Dailly Caller. „Este evident că a existat o cabală a unor actori proști adunați în jurul Fusion GPS care au promovat Farsa Rusia, atât din scopuri politice cât și pentru propriile lor câștiguri financiare.”
Nu este clar dacă Schiff și Simpson au făcut schimb de informații despre Cambridge Analytica. Schiff a fost văzut întâlnindu-se cu Simpson în iunie 2018, dar nu se cunoaște ce au discutat.
Nu se știe nici ce au făcut Fusion GPS sau Steele cu informațiile despre Cambridge Analytica. În cursul cercetărilor făcute de ea, Fusion GPS a servit de canal de relații publice pentru Steele și ale organe de presă. Compania a aranjat în așa fel încât Steele să-i informeze pe ziariști și a colaborat cu mai mulți ziariști pentru scrierea mai multor articole care promovau teoria conspirației lui Trump cu Rusia.
Simpson și partenerul său de la Fusion GPS, Peter Fritsch, au descris ancheta lor despre campania Brexit în cartea „Crimă în desfășurare”, dar nu au pomenit numele lui Wylie.
Ei au scris că, pe 4 martie 2017, s-au întâlnit cu Daniel Jones, un fost agent al FBI și fost membru al Comisiei de Informații din Senat, pentru a elabora o listă de piste legate de amestecul Rusiei în politica țărilor occidentale.
Jones, Fusion GPS și Steele au lucrat împreună într-un ONG fondat de Jone pe 31 ianuarie 2017, numit The Democracy Integrity Project (TDIP).
Jones a declarat la FBI în martie 2017 că a format TDIP cu sprijinul financiar a 10 donatori progresiști, care îi promiseseră 50 de milioane de dolari.
El a declarat că a lucrat cu Fusion GPS și cu Steele pentru a obține probe privind amestecul rus în politica occidentală pe care plănuia săle ofere anchetatorilor federali, congresmenilor și presei.
Declarațiile fiscale, citate de Daily Caller, arată că TDIP a plătit către Fusion GPS peste 3,3 milioane de dolari și către compania lui Steele peste 250.000 de dolari în 2017.
Miliardarul progresist George Soros a contribuit cu cel puțin un milion de dolari la TDIP, potrivit documentelor publice.
TDIP a vărsat de asemenea aproape 150.000 de dolari către o firmă de consiliere britanică, Istok Associates. Fondatorul Istok, Neil Barnett, a promovat teoria conspirației Brexit-Rusia într-o serie de rapoarte din 2017, 2017 și 2018, inclusiv într-un studiu pentru The Atlantic Council, un important grup de reflecție de la Washington.
Avocatul lui Wylie în Statele Unite era Adam Kaufmann, un fost procuror la biroul districtului Manhattan și membru fondator al consiliului de administrație al TDIP.
Un punct de interes pentru grupul de investigatori îl reprezentau „legăturile Moscovei cu principalii finanțatori ai Brexitului din Marea Britanie”, potrivit fondatorilor Fusion GPS.
Ei au afirmat că, în colaborare cu Steele, au „început să acorde referendumului Marii Britanii de a părăsi UE analiza atentă de care avea atâta nevoie”.
În mod asemănător cu victoria lui Donald Trump, victoria Brexitului în Marea Britanie a reprezentat un șoc considerabil. Și, la fel ca în Statele Unite, acest șoc a fost urmat imediat de acuzații că Rusia s-ar afla în spatele lui.
„Votul de ieșire din UE a ridicat multe din întrebările privind ingerințele externe și fluxurile financiare dubioase pe care le ridicase și victoria lui Trump”, afirmă fondatorii Fusion GPS în cartea lor.
„Steele și echipa Fusion au petrecut o mare parte a anului trecut investigând legăturile dintre Trump și un grup de britanici având legpturi dubioase cu Rusia, care sprijinise Brexitul.”
Ei au identificat trei persoane pe care le credeau a fi în centrul conspirației Trump-Brexit-Rusia: Robert Mercer, Steve Bannon și Arron Banks.
Mercer, un miliardar conservator, era proprietarul majoritar al Cambridge Analytica. Bannon, care a devenit director de campanie al lui Trump, în august 2016, era vicepreședintele consiliului de administrație al societății. Banks este un conducător de companie de asigurări care a împrumutat taberei pro-Brexit echivalentul a 10 milioane de dolari.
Cambridge Analytica a făcut consultanță politică pentru mai multe campanii, inclusiv pentru senatorul Ted Cruz, înainte de a lucra pentru Trump, după ce acesta a primit învestitura Republicană pentru Casa Albă.
În cartea sa, Wylie a afirmat că Rusia, Cambridge Analytica și echipa electorală a lui Trump erau într-un fel legate într-un mare complot urmărind influențarea alegerilor din Statele Unite și din Marea Britanie.
„Dacă intuiția mea este corectă, Cambridge Analytica nu utiliza doar instrumentul datelor pe care am lucrat pentru a manipula alegătorii americani, pentru a-l susține pe Trump, poate că a lucrat, cu bună știință sau nu, cu rușii, pentru a influența alegerile.”
Wylie a declarat că a oferit investigatorilor americani „dovezi care arată legătura dintre Cambridge Analytica și Trump, Facebook, serviciile de informații ruse, hackerii internaționali și Brexit”.
El a afirmat că are documente care demonstrau că echipele de campanie Trump și Brexit „desfășurau aceleași strategii… totul sub spectrul unei implicări secrete a Rusiei”.
Schiff l-a audiat pe Wylie în iunie 2018 în biroul lui Nancy Pelosi, pe atunci șefa grupului Democraților din Camera Reprezentanților, în cadrul unei anchete pentru a afla dacă Cambridge Analytica a ajutat ilegal campania lui Trump, eventual cu sprijinul Rusiei.
Conducătorii Cambridge Analytica și băncile au avut contacte cu cetățeni ruși, fără ca investigatorii să descopere dovezi ale vreunei conspirații urmărind să influențeze alegerile.
Alexander Nix, care a ocupat postul de PDG la Cambridge Analytica, l-a contactat pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, în 2016, pentru a-i cere ajutorul să găsească e-mail-urile șterse de Hillary Clinton de pe serverul său privat.
Assange a declarat că a respins solicitarea lui Nix.
WikiLeaks a publicat e-mail-uri piratate ale șefului de campanie electorală a Hillary Clinton, John Podesta, însă nici unul dintre e-mail-urile șterse de Clinton.
Săptămâna trecută, comisarul britanic pentru Informații, Elizabeth Denham, a închis investigația privind Cambridge Analytica, pe care o deschisese în mai 2017.
Financial Times nota într-un articol de săptămâna trecută că raportul lui Denham zdrobește teoriile inițiale despre Cambridge Analytica.
În septembrie 2019, National Crime Agency, echivalentul britanic al FBI, a stabilit nevinovăția lui Banks în legătură cu orice act reprobabil legat de finanțarea campaniei pro-Brexit.
Raportul Procurorulu Special Robert Mueller, care a anchetat posibilele legături dintre Trump și Rusia, nu a menționat în cele 448 de pagini ale sale numele Cambridge Analytica.
Comisia de Informații din Senatul american a detaliat rolul Cambridge Analytica în campania electorală a lui Trump, dar nu a descoperit nici o dovadă că firma lucra cu Rusia pentru a-l ajuta pe Trump.
Dosarul pe care Steele și Fusion GPS l-au realizat în beneficiul campaniei electorale a lui Hillary Clinton s-a năruit în ultimele 18 luni, scrie Daily Caller.
Raportul Procurorului Special scrie că investigatorii nu au descoperit nici o dovadă a existenței vreunei conspirații Trump-Rusia, ceea ce reprezenta acuzația principală a dosarului Steele-Fusion GPS.
Un raport al Inspectorului General din Departamentul de Justiție a minat și mai mult credibilitatea dosarului Steele. Raportul arată că principala sursă de informații a lui Steele a fost rusul Igor Dancenko, supectat că este agent al Rusiei.
Mai mult, raportul Inspectorului General afirmă că FBI intrase, la începutul lui 2017, în posesia unor probe că serviciile de informații ruse ar fi oferit intenționat dezinformări lui Steele.