Se impozitează sau nu pensiile mici? Ce spune ministrul Adrian Câciu
- Bianca Ion
- 30 ianuarie 2024, 12:33
Se impozitează sau nu pensiile mici? Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, sugerează că responsabilitatea de a evalua posibilitatea eliminării impozitării pensiilor mici ar trebui să revină șefului de la Finanțe, care trebuie să prezinte un studiu de impact bugetar în acest sens.
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, ar trebui să expună „modalitățile de recuperare a veniturilor care ar fi pierdute de către bugetul de stat” în cazul eliminării impozitării pensiilor sub 3.000 de lei, afirmă Adrian Câciu.
„Să vină cu un impact bugetar, să vedem despre ce e vorba și să ne dea răspunsul cineva la întrebarea "cine a introdus impozite pe pensii?. Îmi aduc aminte că această impozitare pe pensii a fost introdusă în 2010, după ce CCR a decis că nu se pot tăia pensiile și Guvernul Boc a venit cu impozitarea pe pensii. Nu am nicio problemă. E evident că dorim ca veniturile oamenilor să fie cât mai mari", a spus ministrul Adrian Câciu.
Pragul de impozitare a pensiilor, în atenția coaliției de guvernare
Impozitarea pensiilor în România revine în atenția coaliției de guvernare. După ce indexarea acestora cu rata inflației a adus un număr tot mai mare de pensionari în categoria celor care plătesc impozit pe venit, PNL propune acum o modificare a taxării persoanelor în vârstă.
Liberalii solicită ca pensiile sub 3.000 de lei să fie scutite de impozitul pe venit de 10%. În prezent, doar pensiile sub 2.000 de lei sunt scutite de impozit, iar creșterea cu 13,5% a dus la depășirea acestui prag de un număr tot mai mare de pensionari, care acum trebuie să plătească impozit.
Ce pensionari nu plătesc impozite
În România, impozitarea pensiilor începe pentru sumele de peste 2.000 de lei. Asta înseamnă că pensionarii cu venituri sub această sumă nu vor fi impozitați. În cazul celorlalți, conform datelor de la Casa de Pensii, se va aplica un impozit în funcție de cuantumul pensiei. De asemenea, CNPP a furnizat detalii despre modul de calcul al impozitului pe venit pentru pensiile de serviciu, menționând că venitul mediu net utilizat în acest calcul este de 4.426 de lei.
„Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei. Veniturile lunare din pensii sub nivelul de 2.000 lei NU sunt supuse impozitării cu 10%. Persoanele fizice, cu venituri din pensii beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Câştigul salarial mediu net utilizat la calculul impozitului pe venitul din pensii de serviciu este de 4.426 lei”, informează Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Cu cât vor fi impozitate pensiile românilor în 2024
Începând din 2024, impozitarea pensiilor va fi supusă unor reguli specifice.
„Pentru pensiile peste 2.000 de lei, se va plăti un impozit. (…) În 2024, toate pensiile vor creşte, ele vor veni mărite. E important ca pensionarii să ştie că există bani în buget pentru acest lucru. Deci, banii pentru pensii în 2024 sunt în buget”, declara, la sfârşitul anului trecut, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Iată cum arată schema de impozitare pentru 2024:
1. Pensionarii care primesc pensii de până la 2.000 de lei inclusiv vor fi scutiți de plata impozitului.
2. Pentru pensiile care depășesc suma de 2.000 de lei, impozitarea se va face progresiv, în funcție de trei praguri:
- un impozit de 10% se va aplica pentru pensiile mai mari de 2.000 de lei, dar mai mici sau egale cu câștigul salarial mediu net (4.733 de lei pentru 2024).
- un impozit de 15% se va percepe pentru partea pensiei cuprinsă între câștigul salarial mediu net și câștigul salarial mediu brut (7.567 de lei pentru 2024).
- un impozit de 20% va fi aplicat pentru suma care depășește câștigul salarial mediu brut.